Germania, Franța și Marea Britanie cer o reuniune de urgență a UE pe tema crizei refugiaților

Publicat: 30/08/2015, 18:51

Thomas de Maiziere, Bernard Cazeneuve și Theresa May au cerut „președinției luxemburgheze (a UE) să organizeze o reuniune specială a miniștrilor Justiției și Internelor în următoarele două săptămâni, pentru a găsi măsuri concrete”.

Miniștrii au cerut de asemenea întocmirea unei liste la nivelul UE cu „țări de origine sigure”, care să diferențieze persoanele amenințate de război și persecuții de cele care emigrează din motive economice, din țări stabile din punct de vedere politic.

În plus, reprezentanții celor mai mari state membre UE au cerut înființarea unor centre în Grecia și Italia, unde autoritățile să ia amprentele imigranților și să îi înregistreze. Punctele de control ar trebui înființate până la sfârșitul anului, au precizat miniștrii.

„Suntem de acord că nu mai avem timp de pierdut. Situația curentă cere acțiune imediată și solidaritate în Europa”, a declarat de Maiziere.

Germania este principalul susținător al listei cu țări sigure, care ar face mii de solicitanți de azil din țările balcanice mai ușor de deportat. Germania ar urma să primească până la 800.000 de refugiați până la sfârșitul anului și se străduiește să le ofere adăpost.

Oficialii speră că reducerea numărului de persoane care imigrează din motive economice ar elibera resursele pentru a ajuta oamenii din zonele de criză, ca Siria și Irak. Germania a cerut de asemenea altor state UE să preia mai mulți imigranți. „Provocările pot fi depășite doar cu o politică de azil europeană comună”, a subliniat de Maiziere.

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a cerut de asemenea Europei, duminică, să își asume responsabilitățile față de refugiați. „Când văd unele țări europene, în special din est, care nu acceptă cotele (de imigranți), mi se pare scandalos”, a declarat el pentru postul de radio Europe 1.

Fabius a criticat în special Ungaria, pentru gardul de sârmă ghimpată ridicat la granița cu Serbia, pentru a opri fluxul de imigranți. Gardul „nu respectă valorile comune ale Europei”, a apreciat ministrul francez.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...