Polițiștii i-au retras numerele de înmatriculare, dar el a crezut că a găsit soluția. Ce pedeapsă riscă acum

Polițiștii i-au retras numerele de înmatriculare, dar el a crezut că a găsit soluția. Ce pedeapsă riscă acum
Publicat: 31/08/2015, 16:07
Actualizat: 31/08/2015, 16:39

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:30, un echipaj din cadrul secției de poliție rurală Pojorâta a oprit în trafic, pe DJ 175, pe raza comunei Fundu Moldovei, o mașină marca Ford Galaxy, la volanul căreia se afla în bărbat în vârstă de 41 de ani.

Oamenii legii au constatat că certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare au fost retrase cu o zi în urmă, pentru faptul că șoferul nu avea încheiată poliță RCA valabilă pe teritoriul României. În schimb, au observat polițiștii, mașina avea montate două plăcuțe fabricate din carton, informează monitorulsv.ro.

„În cauza s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, precum și măsura complementară de reținerea permisului de conducere în vederea anulării”, au transmis ieri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat peste 99,7%
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”