Sute de imigranți lăsați de autoritățile ungare să urce în trenuri către Austria și Germania

Publicat: 31/08/2015, 19:42

Însă, potrivit MTI, un tren în care se aflau circa 300 de imigranți ce a plecat din Ungaria, luni, a fost oprit la frontiera cu Austria de compania feroviară austriacă OBB, care a făcut public acest anunț.

Sute de imigranți care au trecut granițele Ungariei și s-au instalat în gările din Budapesta, transformate în centre de adăpost improvizate, au putut să se urce în trenuri cu destinații din Austria și Germania. Trenul cu destinația Viena Hauptbahnhof care a plecat, luni, din gara de est din Budapesta la ora 11.00 (12.00 – ora României) trebuia să ajungă la ora 13.45 (14.45 – ora României), dar la ora 14.30 (ora 15.30 – ora României) se afla încă la frontiera celor două țări.

Reprezentanții OBB au solicitat asistența poliției ungare, denunțând că trenul era supraîncărcat. Autoritățile austriece se așteaptă ca Ungaria să rețină imigranții care nu au pașapoarte și să-i plaseze în centre pentru refugiați.

Un purtător de cuvânt al companiei feroviere ungare MAV a declarat anterior pentru MTI că biletele pentru destinații internaționale pot fi achiziționate fără ca persoanele să prezinte pașapoartele. Controlorul le va solicita doar biletul, numai reprezentanții poliției le pot solicita să prezinte pașapoartele.

Potrivit unui jurnalist AFP prezent la fața locului, numeroși imigranți, dintre care majoritatea cetățeni sirieni, au primit permisiunea de a urca în trenuri către Viena, Munchen și Berlin, destinații preferate în general, în absența forțelor de ordine.

Potrivit MTI, imigranțiilor din gara Keleti (gara de est din Budapesta) care doreau să se îndrepte către Germania li s-a permis accesul în trenuri doar dacă dețineau bilete, ceea ce a dus la formarea unei cozi la biroul de eliberare a biletelor pentru destinații internaționale. Unii imigranți sirieni au declarat corespondentului MTI că se îndreaptă către Munchen.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța