Trei imigranți afgani, descoperiți de polițiști în zona unei parcări din județul Suceava

Trei imigranți afgani, descoperiți de polițiști în zona unei parcări din județul Suceava
Publicat: 31/08/2015, 19:51

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române, în 30 august, în jurul orei 15.00, polițiștii aflați în patrulare au depistat, în zona unei parcări, trei cetățeni străini, care se deplasau pe jos, pe DN 2, în comuna Vadu Moldovei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei trei bărbați au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Fălticeni pentru verificări amănunțite, stabilindu-se că aceștia sunt din Afganistan și au vârste cuprinse între 18 și 20 de ani. Din verificările făcute a reieșit că cei trei au părăsit țara de origine în cursul lunii iulie 2015, având ca destinație o țară din Europa de Vest.

Bărbații urmează să fie predați Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru solicitare de azil din Rădăuți, în acest caz urmând să fie făcute cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor