Prima pagină » Știri » Caniculă în toată țara. Zonele în care temperaturile vor depăși 35 de grade

Caniculă în toată țara. Zonele în care temperaturile vor depăși 35 de grade

Caniculă în toată țara. Zonele în care temperaturile vor depăși 35 de grade
Codul portocaliu de caniculă a fost extins la 16 județe din partea de vest și cea de nord-est, în timp ce restul țării va fi sub cod galben, pe parcursul zilei de marți, iar canicula se menține și miercuri cu 11 județe sub cod portocaliu și restul țării sub cod galben.

Marți vremea se va menține caniculară în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime ce vor atinge pe arii extinse 35 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Moldovei, vestul Transilvaniei și al Olteniei vor fi temperaturi maxime de 37 – 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Astfel, vor fi sub cod portocaliu de caniculă județele Satu Mare, Maramureș în partea de sud, Bihor, Arad, Alba, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Botoșani, Iași, Vaslui și jumătatea de est din Suceava, Neamț și Bacău.

Duminică, fusese instituit cod portocaliu de caniculă pentru luni și marți în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui și cod galben în restul țării.

Miercuri, vremea va fi în continuare caniculară în majoritatea regiunilor țării și se vor înregistra temperaturi maxime de 35 – 36 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, la câmpie și la podiș.

În județele Botoșani, Iași, Vaslui, Suceava, Neamț, Bacău, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, iar temperaturile maxime vor atinge 37 – 38 de grade, instituindu-se cod portocaliu de caniculă.

Citește și