Dușmanul de clasă nu doarme

Ar fi păcat să nu vă mai dau câteva excerpte din cuvântările la Conferința Uniunii Scriitorilor din iulie 1955 (Editura Vremea, București, 2006).

Tov. Aurel Baranga: „Cred că în ambele rapoarte s-a strecurat foarte multă glazură verde și vreau să înfățișez o situație îngrijorătoare, să subliniez că datoria noastră este să luminăm partidul de situația existentă. Noi să venim aici și să arătăm lucurile cum sunt. Din felul cum a înfățișat tov. Beniuc situația, citând opera care datează de acum 10 ani, s-ar părea că situația șantierului nostru este îmbucurătoare (…). De aproape doi ani de zile în rândurile scriitorilor, în creația lor politică și beletristică s-a manifestat o puternică doză de apolitism. Destinderea pe plan internațional și pe plan intern a dus în rândul scriitorilor la idea că se poate vorbi de slăbirea chingilor sau a se lăsa mai moale cu lupta de clasă în literatură (…). Eu n-am avut perseverență, dar unor tovarăși le-am și spus de ce este nevoie ca Arghezi să nu scrie pentru noi. Dintr-un punct de vedere este un câștig că am reparat această greșeală, dar a se alinia literatura noastră după Arghezi nu sunt de accord (…). Trebuie să vă mărturisesc că cu stupoare și cu indignare am aflat că Labiș și Andrițoiu sunt descompuși din cauza beției (…). Acest apolitism s-a manifestat în primul rând în creație pentru că noi ca scriitori nu suntem deosebiți essential de ceilalți muncitori, care trebuie să dea producție (…). Eu sunt membru de partid de 12 ani și n-am cunoscut niciodată duhul blândeții (…)”.

Tov. Eugen Jebeleanu: „În ultimii doi ani și jumătate am scris foarte puțin în ce privește poezia. Eu nu sunt un om leneș (dovadă că, în 1971, urma să i se acorde și titlul de Erou al Muncii Socialiste, n.m.). Eu n-am dat lucrări care trebuiau. De multe ori nu le-am dat, nu numai pentru că am fost eu de vină, nu numai din cauza mea, ci și din cauza racilei care există între noi, scriitorii (…). Ar trebui să se trimită de la București la Cluj și să se mai îmbunătățească atmosfera de acolo. Sunt tovarăși care spun că la Cluj s-a format un fel de citadelă, care are un fel de idolatrie pentru Baconsky (…). La un moment dat, tovarășii din Ministerul Culturii au spus că scriitorii câștigă foarte mult, enorm de mult. Am spus că nu poate să câștige decât drepturile de autor ce i se acordă. Ei mi-au spus că Petrescu Camil și-a ridicat bloc în București (…) Brancomir de la radio primește mult mai mult decât scriitorul Marcel Breslașu (…)”.

Tov. Veronica Porumbacu: „(…) Orice stat care va cunoaște pe Eminescu, pe Creangă, pe Sadoveanu, cred că la tratatele economice ne vor ușura mult (…)”.

Tov. Dan Deșliu (un personaj tragic, care a trecut de la proletcultism la dizidență anticomunistă, trăindu-le incandescent pe amândouă, n.m.): „(…) anumite lucruri care se întâmplă la așa-zisa periferie a literaturii noastre, unde mișună o fauna de cea mai proastă speță și în special vități. Vă sunt cred cunoscute asemenea cazuri cum este al lui Andrițoiu despre care am auzit că a ajuns să-și vândă hainele (…). Labiș și Covacs (Aurel Covaci, un excepțional traducător, el însuși poet, n.m.) sunt de asemenea oameni foarte talentați, dar care fac fel de fel de prostii. Este inevitabil ca asta să nu se reflecte și în creația lor (…) Tov. Beniuc spune că poți să scrii și despre un nasture, cu condiția să se oglindească problemele construirii socialismului (…). Eu, tovarăși, m-am cam îndoit, mi-a slăbit inima nu din punct de vedere material, am căpătat anumite neîncrederi în mine… cred că mi-a scăzut nivelul ideologic și simțul politic (…). Principala cauză în intensificarea agresivității dușmanului de clasă în domeniul ideologiei, îndoiala artistică și așa mai departe, denotă ținuta morală a scriitorilor noștri (…). A apărut în Scânteia tineretului – și era gata să apară în Viața românească – o poezie a lui Arghezi cu intenții clar dușmănoase, instigatoare (…) Nu spun că nu există și probleme materiale în rândul scriitorilor. Eu am făcut un mic calcul, din care a reieșit că Camil Petrescu a luat pentru volumul III Un om între oameni 70.000 lei, volum la care a lucrat 3 ani (…). Un aspect asupra căruia vreau să atrag atenția este chestiunea dezechilibrării între felul cum se remunerează poezia și sumele pe texte de muzică ușoară. Am auzit dăunăzi, n-am putut să verific personal, de pildă Eugen Mirea era foarte supărat acum câteva săptămâni că drepturile sale pe ultimul trimestru nu s-au ridicat decât la suma de 20.000 lei, pentru că în mod obișnuit primește mai mult (…)”.

Tov. Crohmălniceanu: „(…) Acolo unde nu vorbim noi vorbește dușmanul, fie direct face acest lucru, fie indirect prin literatură de specialitate creată în epoca burgheză (…)”.

Tov. Al. Jar (luptător voluntar în Războiul Civil din Spania și în Rezistența franceză, alături de Olga Bancic, celebra sa soție, ucisă de naziști, n.m.): „(…) Știut este că masa scriitorilor n-a simțit căldura și îndrumarea Secției de Propagandă și Agitație (…) . Adeseori s-a spus că în spatele lui Al. Jar manevrează dușmanul de clasă. Tovarăși, este posibil, dar n-am devenit niciodată instrumentul conștient al dușmanului de clasă, n-am fost niciodată contrarevoluționar, precum și-au îngăduit unii să spună, pentru că această mână a tăiat capete de fasciști și o să mai taie (…)”.