Un român care transporta 24 de imigranți într-o „închisoare pe roți” a fost arestat în Austria

Un român care transporta 24 de imigranți într-o „închisoare pe roți a fost arestat în Austria
Publicat: 02/09/2015, 08:16

„Vehiculul transporta 24 de minori afgani, majoritatea de aproximativ 16 sau 17 ani. Ei erau înghesuiți în acest vehicul periculos ca obiectele, îngrămădiți unii peste alții într-un spațiu mic”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

„Geamurile și ușile laterale fuseseră blocate, un grilaj era plasat pe interiorul geamurilor, care erau vopsite în negru. Prin exterior, ușile aveau lacăt. Era ca o închisoare pe roți”, a adăugat el.

Șoferul român al camionetei, care a fugit atunci când vehiculul său a fost controlat de poliție la Viena, a fost prins și arestat.

Starea de sănătate a imigranților nu a necesitat intervenție medicală.

Poliția austriacă a înmulțit controalele rutiere pentru a anihila rețelele de traficanți de persoane, după ce săptămâna trecută 71 de cadavre ale unor refugiați au fost descoperite într-un camion frigorific, abandonat pe o autostradă din Austria, în apropiere de frontiera ungară.

Printre cele 71 de persoane, care cel mai probabil au murit sufocate, se aflau 59 de bărbați, opt femei și patru copii, între care o fetiță în vârstă de unul sau doi ani și trei băieți de 8, 9 și 10 ani.

Cinci suspecți – patru bulgari și un afgan – au fost reținuți în Ungaria în legătură cu acest caz, fiind cercetați pentru trafic de persoane.

Sâmbătă, Ministerul român al Afacerilor Externe a comunicat că în Austria erau reținuți doi cetățeni români, șoferi ai unor camioane în care se aflau mai multe persoane, în localitatea Braunau, respectiv la Salzburg.

Românul reținut la Braunau, în vârstă de 29 de ani, avea în camion 26 de refugiați, între care trei copii care se aflau în stare gravă din cauza deshidratării.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”