La trei ani după ce a ales un investitor, Guvernul încă mai semnează memorandumuri cu chinezii pentru o centrală la Rovinari

La trei ani după ce a ales un investitor, Guvernul încă mai semnează memorandumuri cu chinezii pentru o centrală la Rovinari
Publicat: 02/09/2015, 20:15

Încă un episod a fost scris în saga centralei de circa 850 de milioane de euro de la Rovinari pe care statul vreas-o construiască în parteneriat cu chinezii de la China Huadian Engineering, de această dată fiind vorba despre semnarea unui memorandum în vederea constituirii companiei de proiect.

Dacă la finalului anului 2009, Complexul Energetic Rovinari, societate care atunci funcționa de sine stătătoare, anunța că vrea să investească într-un grup nou, în primvara anului 2012, compania i-a selectat pe chinezii de la China Huadian Engineering pentru realizarea acestui proiect. La momentul respectiv, proiectul avea o valoare de 800 de milioane de euro și o capacitate de 500 MW. Un an mai târziu, centrala ajunsese să coste un miliard de euro. Lucrările trebuia demarate spre finalul anului 2013, iar termenul de finalizare era începutul anului 2017.

Aziînsă guvernul a anunțat că proiectul va avea o valoare de 850 de milioane de euro și o capacitate de 600 MW și că a mandatat Ministerul Energiei, în calitate de acționar al Complexului Energetic Oltenia, structură în care a fost inclus CE Rovinari, să voteze înființarea companiei de proiect pentru realizarea centralei. „Proiectul, de tip «Green/Brown Field», va fi realizat de către o societate cu capital mixt la care vor participa China Huadian Engineering, cu un aport inițial, în numerar, de cel puțin 30% din totalul capitalului social necesar realizării investiției și cu asigurarea ulterioară a finanțării, și Complexul Energetic Oltenia (CEO), cu aport în natură (terenuri și construcții). Valoarea totală a proiectului, estimată prin studiul de fezabilitate, este de 847 de milioane euro, cu o perioadă de recuperare a investiției de aproximativ 12 ani și o durată de viață de 30 de ani, punerea în funcțiune fiind prevăzută pentru anul 2019. Implementarea proiectului, care va utiliza drept combustibil de bază lignitul de la carierele Roșia, Tismana și Pinoasa, ce aparțin CE Oltenia, va aduce avantaje substanțiale pentru CE Oltenia și pentru economia românească, în general”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...