Prima pagină » Economic » Auchan a finalizat preluarea Real România

Auchan a finalizat preluarea Real România

Auchan a finalizat preluarea Real România
Programul supermarketurilor de Anul Nou 2024. Până la ce oră vor fi deschise marile magazine înainte de Revelion și ce orar au pe 1 și 2 ianuarie
Auchan a finalizat la 1 septembrie ultima etapă, de natură juridică, a procesului de achiziție și transformare în Auchan a celor 20 de hipermarketuri Real din România, respectiv fuziunea prin absorbție a celor două societăți.

„Fuziunea celor două companii este doar un ultim simbol al convergenței depline, la un an după ce toate magazinele au fost redeschise sub marca și comerțul Auchan. În toată această perioadă am continuat investițiile în România, ajungând până astăzi la un total de peste o jumătate de miliard de euro (…)”, a declarat directorul general Auchan România, Frederic Bellon.

Noua companie Auchan a ajuns ca urmare a achiziției celor 20 de magazine Real și a ultimelor două deschideri din 2014 și 2015 la 33 de hipermarketuri, cu 276.000 metri pătrați suprafața netă de vânzare. Auchan este al doilea comerciant din țară, iar cu circa 11.000 de angajați, al patrulea angajator privat din România.

Până în prezent, Auchan a investit în România 520 de milioane de euro, iar o acțiune importantă în cadrul acestora a fost achiziția clădirilor, terenurilor și galeriilor a 12 hipermarketuri din centrele comerciale foste Real, finalizată în primul semestru al acestui an.

În prezent, Auchan România deține în proprietate 70% din parcul său de magazine.

Auchan a plătit 257 milioane euro pentru achiziția celor 20 de hipermarketuri Real din România, inclusiv a spațiilor în care funcționează o parte din magazine și galeriile comerciale atașate.

Citește și