Prima reacție oficială a lui Iohannis la criza imigranților

Prima reacție oficială a lui Iohannis la criza imigranților
Publicat: 03/09/2015, 14:34

Iohannis le-a spus ambasadorilor că în acest moment există un context de securitate internațional și regional „volatil”, iar diplomații și autoritățile statului vor trebui să facă față unor provocări complexe.

„Diplomația română va avea în această privință responsabilități majore”, a spus președintele.

În acest context, Klaus Iohannis a adus în discuție și subiectul migrației.

„O altă provocare majoră la nivel european va continua să o reprezinte, fără îndoială, migrația. Mă refer aici atât la punerea în practică a măsurilor convenite în materie de relocare a solicitanților de protecție internațională sau a eforturilor de combatere a traficului ilegal de persoane, cât și la identificarea și implementarea unor soluții durabile de dialog și cooperare cu statele terțe, care să conducă la eliminarea cauzelor profunde ale acestui fenomen”, a declarat președintele.

Președintele Klaus Iohannis i-a primit joi la Palatul Cotroceni pe șefii misiunilor diplomatice ale României în străinătate, cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Canicula revine în România! Județele din țară unde temperaturile vor depăși 36 de grade, iar...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
George Orson Welles, unul dintre cei mai mari și mai influenți regizori. A făcut cel...