Este OFICIAL: fragmentul descoperit pe Insula Réunion aparține Boeingului care efectua zborul MH370

Publicat: 04/09/2015, 11:06

O bucată de aripă – găsită pe litoralul Saint-André, în nord-estul insulei, pe 29 iulie – a fost identificată câteva zile mai târziu ca fiind un „flaperon” provenind de la un Boeing 777, același tip de avion ca cel al companiei malaysiene.

„Este posibil ca astăzi (joi) să afirmăm cu certitudine că flaperonul descoperit pe (Insula) Réunion la 29 iulie 2015 corespunde celui al zborului MH370”, scria joi într-un comunicat François Molins, procurorul Parisului.

O anchetă judiciară a fost deschisă pe 8 martie 2014 în Franța cu privire la dispariția zborului MH370 al Malaysia Airlines.

Expertize efectuate asupra acestui „falaperon” au permis relevarea a trei numere în interior, a anunțat François Molins.

O comisie rogatorie din Spania, unde sunt fabricate piesele care poartă aceste date de fabricație, a permis „să se asocieze în mod oficial unul dintre cele trei numere relevate în interiorul flaperonului cu numărul de serie al flaperonului Boeingului 777 care efectua zborul MH370”, precizează el.

Adjunctul procurorului Republicii din Paris anunța pe 5 august că existau „indicii foarte puternice” că această piesă provenea de la zborul MH370.

Avionul urma să asigure o legătură între Kuala Lumpur și Beijing, pe 8 martie 2014, cu 239 de persoane la bord. Aeronava de linie a dispărut de pe ecranele radarelor după ce a deviat în mod inexplicabil câteva mii de mile maritime de la traiectoria de zbor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Monica Vitti, regina filmului italian