UE oferă Greciei 15 milioane euro pentru problema refugiațiaților

UE oferă Greciei 15 milioane euro pentru problema refugiațiaților
Publicat: 04/09/2015, 14:26

„Finanțarea este un aspect important. Am stabilit cu autoritățile elene că este important să stabilească o instituție de management, pentru ca noi să putem aloca imediat fondurile disponibile”, a declarat Dimitris Avramopoulos, vineri, într-o conferință de presă susținută pe insula Kos alături de prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans.

Dimitris Avramopoulos a mai precizat că înființarea unei autorități de management a fondurilor destinate soluționării crizei refugiaților îi va permite Greciei să primească o primă transă de bani, a cărei valoare este de 13,3 milioane de euro.

Comisarul european a mai afirmat că, în contextul crizei migranților, Grecia va putea solicita și alocarea unor fonduri adiționale, întrucât vor exista și „fonduri extraordinare” destinate statelor care se află în „prima linie” a exodului refugiaților.

Potrivit comisarului european, aceste „fonduri extraordinare” vor fi alocate statelor care se află în „prima linie” a exodului refugiaților.

Dimitris Avramopoulos a mai spus că „fondurile extraordinare” vor fi alocate în baza unei aplicații, demers făcut deja de Grecia. Aplicația depusă îi va permite Greciei să beneficieze de fonduri suplimentare destinate centrelor de primire a refugiaților și ajutor umanitar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
Chris Hemsworth a cântat alături de Ed Sheeran la concertul din București. Imaginile complet neașteptate...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au aniversat Gabriela Cristea și Tavi Clonda 5 ani de la căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca...