„Pentru echipa națională de fotbal a României urmează două meciuri foarte dificile. Voi urmări meciul de diseară și îmi doresc să demonstrăm încă o dată că talentul și dăruirea ne vor face și de această dată învingători. Sunt cu gândul alături de jucători și sper din toată inima să se califice la EURO 2016. Hai România!”, a scris Iohannis pe Facebook.
România întâlnește, în această seară, de la ora 21.45, la Budapesta, selecționata Ungariei, într-un meci din Grupa F a preliminariilor Campionatului European din Franța.
Luni, echipa națională a României va juca împotriva Greciei, pe Arena Națională, tot de la ora 21.45.
După disputarea a șase etape din Grupa F, clasamentul este următorul: 1. România – 14 puncte, 2. Irlanda de Nord – 13 puncte, 3. Ungaria – 11 puncte, 4. Insulele Feroe – 6 puncte, 5. Finlanda – 4 puncte, 6. Grecia – 2 puncte.