Ministerul Educației a cerut unităților de învățământ și inspectoratelor identificarea unor eventuale spații de cazare pentru refugiați

Ministerul Educației a cerut unităților de învățământ și inspectoratelor identificarea unor eventuale spații de cazare pentru refugiați
Publicat: 08/09/2015, 17:37

Marți, inspectoratele județene din țară și universitățile au primit de la Ministerul Educației solicitarea de a transmite o situație a locurilor de cazare disponibile în căminele liceelor și în campusurile universitare, care ar putea fi puse la dispoziția refugiaților ce ar ajunge în România, în cazul în care numărul acestora ar fi mai mare decât capacitatea de cazare din cele șase centre prntru imigranți.

„Ministerul Educației răspunde la toate solicitările Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. (…) Ministerul Educației poate acorda sprijin, de exemplu, pentru cazare și consiliere psihologică”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanți ai Ministerului Educației.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la finalul ședinței de coaliție, că poziția expimată de președintele Klaus Iohannis legată de primirea refugiaților în România este foarte „clară”, respectiv statul român poate primi maximum 1780 de imigranți.

„Pozița exprimată ieri de președintele Iohannis este poziția statului român adoptată în baza consultărilor cu instituțiile, adică cu Guvernul, cu celelalte instituții și domnul Iohannis v-a spus foarte clar, maxim 1780. Eu v-am dat detaliul tehnic că deja vreo 200 de locuri sunt ocupate, mai mult de atât nu putem acum. Dacă se va pune la un moment dat problema, o să discutăm și o să vă informăm, dar ceea ce a precizat ieri (luni n.r.) președintele cred că e foarte clar pentru toată lumea”, a precizat Ponta, adăugând că nu poate fi de acord cu „cote obligatorii” care depășesc posibilitățile reale ale statului român.

„Ne pregătim și informăm CSAT cu toate datele” a răspuns premierul întrebat fiind de jurnaliști despre existența unui ordin dat de ministerului Educației pentru a fi căutate locuri de cazare în cămine studențești pentru refugiați.

Președintele Klaus Iohannis a precizat luni că spune că România nu poate primi mai mult de 1.785 de refugiați, cifrele prezentate de „diverse gazete” fiind „speculații jurnalistice”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Vești teribile de la meteorologi. Totul se schimbă brusc
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...