Jujubierul de la margine

Traian Băsescu vorbește cu patosul unui skinhead de Murfatlar: „Să nu uităm că printre acești oameni sunt sunniți, șiiți, oameni care își pun bombe unii altora la ei în țară”. Asta îmi amintește de așa-numita conferință de pace „Geneva II” (ianuarie 2014), unde dialogul între reprezentanții opoziției și reprezentanții regimului Assad (care nu-și vorbeau și nu-și vorbesc până în ziua de azi) se purta prin emisarul Națiunilor Unite. Primii au întrebat despre situația prizonierilor. Care prizonieri?, a venit răspunsul. Nu deținem prizonieri, deținem doar teroriști și teroriști sinucigași. Dar femeile și copiii? Nu deținem femei sau copii, doar potențiali teroriști sinucigași.

La fel ca prietenul său cu puseuri neo-naziste Viktor Orban, fostul președinte al României crede că soluția pentru refugiații sirieni e la ei în țară. Dar Siria acestor oameni care fug (nu doar musulmani, ci și creștini – înainte de războiul civil, acolo a fost o țară laică și cosmopolită, leagănul creștinismului apostolic), Siria lor, nu mai există. Pacea e la fel de îndepărtată ca jujubierul de la margine (penultimul orizont, în Coran).

Pe de o parte, Armata Liberă Siriană sprijinită puternic de grupări teroriste sponsorizate și antrenate de Statele Unite, Marea Britanie, Arabia Saudită, Qatar – protagonistele celui mai cinic război prin procură din lume. De cealaltă parte, regimul lui Bashar al-Assad, proptit de iranieni și de ruși, încurajat la ONU de chinezi, cu trupe Hizballah pe teren. Autointitulatul Stat Islamic, care a cucerit parte din Siria, fixându-și capitala la Raqqa, e mai puțin interesat acum să lupte contra lui Assad și mai interesat să gestioneze resursele pe care a pus stăpânire.

Prezența Statului Islamic face de nerealizat chiar o încercare de armistițiu. Bashar al-Assad cere să fie considerat membru al coaliției împotriva Statului Islamic. Paradoxul este că americanii și aliații lor, inclusiv sau în primul rând Arabia Saudită, nu-l prea pot exclude, doar e primul care a luptat cu teroriștii zisului Califat. Teroriști (fostă franciză Al Qaeda în Irak) care și-au construit califatul cu sprijin american și saudit – ca să închiem acest cerc al paradoxurilor. În fine, iranienii, singurii care ar putea să-l convingă pe Al-Assad să renunțe la putere, nu pot fi stresați cu astfel de solicitări când acordul nuclear realizat de Barack Obama urmează să fie validat în Congres.

Nici una dintre multele părți implicate în conflictul din Siria – un amestec de război civil și război prin procură – nu are interes să se pogoare pacea.

Fapt pentru care refugiații nu vor pleca prea curând din Europa. Har Domnului că Traian Băsescu nu mai e președinte, fiindcă zilele trecute găsise argumentul constituțional de a nu-i primi în România – articolul 3, alineatul 4: „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”. Nerozia face deja înconjurul netului.

Încă o veste rea pentru cuplul Orban-Băsescu, unit în cuget și simțiri: saudiții nu doar că nu se simt să cheme refugiați (fiindcă singuri nu se înghesuie), dar s-ar putea să ne mai trimită unii din Yemen.