Elizabeth a II-a a devenit monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic

Publicat: 09/09/2015, 13:47

În jurul orei locale 17.30 (19.30, ora României, n.r.), Elizabeth a II-a, care, la vârsta de 89 de ani, este în același timp și cel mai vârstnic monarh al Marii Britanii, va depăși precedentul record de longevitate în fruntea țării – 63 de ani, 7 luni, 2 zile, 16 ore și 23 de minute – care a fost stabilit de stră-străbunica ei, regina Victoria, informează Reuters.

Cu această ocazie, premierul britanic David Cameron i-a adus un omagiu reginei Elizabeth a II-a.

„De-a lungul ultimilor 63 de ani, Maiestatea Sa a fost o stâncă de stabilitate într-o lume aflată într-o continuă schimbare, iar altruismul ei și simțul datoriei i-au adus multă admirație nu doar în Marea Britanie, ci pe tot globul”, a spus David Cameron.

„Trebuie să sărbătorim astăzi recordul ei extraordinar, ca și buna cuvință și demnitatea cu care a condus țara noastră”, a adăugat premierul britanic.

Apropiații reginei spun că Elizabeth a II-a nu acordă o importanță prea mare acestui record, despre care spune că reprezintă „doar ceva mai mult” decât faptul că a avut o viață lungă.

Inițial, suverana britanică nu intenționase să marcheze acest record într-o manieră publică, dar a ales să cedeze la presiunea opiniei publice și va participa, miercuri, la un eveniment în Scoția, unde își petrece în mod tradițional vacanța de vară.

Alături de soțul ei, prințul Philip, care i-a fost tot timpul alături de-a lungul domniei, regina britanică va efectua o călătorie cu o locomotivă cu aburi, pentru a marca debutul lucrărilor pentru cea mai lungă linie de cale ferată ce va fi construită în Marea Britanie în ultimii peste 100 de ani.

O purtătoare de cuvânt de la palatul Buckingham a spus că regina ar putea chiar să susțină un mic discurs la finalul acelui eveniment.

„Este inevitabil să par un fel de personalitate îndepărtată pentru mulți dintre voi, o succesoare a regilor și reginelor din istorie”, a spus Elizabeth a II-a în primul ei discurs oficial de Crăciun ce a fost televizat, în anul 1957.

„Nu pot să vă conduc în război. Nu pot să fac legi pentru voi sau să administrez justiția. Dar pot să vă dau altceva. Pot să ofer inima mea și devotamentul meu tuturor acestor insule vechi și tuturor acestor oameni care trăiesc în comunitatea noastră frățească”, a adăugat suverana britanică în acel discurs.

Atunci când era o tânără prințesă, Elizabeth nu se aștepta să devină regină, deoarece tatăl ei, George al VI-lea, a primit coroana doar pentru faptul că fratele său mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat, în 1936, pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorțată.

Elizabeth a II-a avea 25 de ani atunci când a urcat pe tron, pe 6 februarie 1952, după moartea tatălui ei.

Sursa video: YouTube/ODN

În acel moment, Elizabeth a II-a a devenit cel de-al 40-lea monarh dintr-o linie succesorală ce își are originea în regele normand William Cuceritorul, care a câștigat tronul britanic în anul 1066, după o victorie asupra anglo-saxonului Harold al II-lea, la finalul Bătăliei de la Hastings.

În anul în care a devenit regină, Războiul din Coreea se afla la apogeu, Iosif Stalin era conducătorul Uniunii Sovietice, iar Marea Britanie tocmai anunțase că deține bomba atomică.

„Există un motto care a fost utilizat de mulți dintre strămoșii mei – un motto nobil, «I serve» («Îmi slujesc țara»)”, a spus Elizabeth a II-a într-un discurs televizat care a marcat a 21-a aniversare de la urcarea ei pe tron.

„Declar aici, în fața voastră, a tuturor, că toată viața mea, indiferent dacă ea va fi lungă sau scurtă, voi fi un slujitor devotat al vostru și al măreței noastre familii imperiale din care facem parte cu toții”, a mai spus aceasta.

După ce a devenit regină, Elizabeth a II-a a colaborat cu 12 premieri britanici, începând cu Winston Churchill, iar, pe parcursul domniei sale, Statele Unite au avut 12 președinți, începând cu Harry S. Truman și terminând cu Barack Obama.

Elizabeth a II-a a avut nu doar cea mai îndelungată domnie din istoria monarhiei britanice. Potrivit unui sondaj publicat în weekend de Sunday Times, britanicii o consideră cea mai bună regină a țării lor, depășind două personalități din trecutul Marii Britanii, reginele Elizabeth I și Victoria, cea din urmă domnind timp de peste șase decenii în secolul al XIX-lea, când Marea Britanie și-a construit imperiul.

Totuși, nu toți britanicii s-au declarat impresionați de recordul de longevitate al reginei Elizabeth a II-a, unii dintre republicani spunând că tăcerea suveranei în privința chestiunilor politice a reprezentat cea mai mare realizare a domniei sale. Cunoscutul istoric britanic David Starkey a declarat, de asemenea, că regina nu a spus și nici făcut niciodată ceva care să fie memorabil.

„Numele ei nu va fi dat epocii sale. De fapt, bănuiesc că numele ei nu va fi atribuit niciunui lucru”, a declarat istoricul pentru revista Radio Times.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...