Janos Ader, președintele ungar, a numit un nou ministru al Apărării

Janos Ader, președintele ungar, a numit un nou ministru al Apărării
Publicat: 10/09/2015, 09:42

Simicsko a fost numit în funcție începând din 10 septembrie.

Fostul ministru al Apărării Csaba Hende a demisionat luni, iar premierul Viktor Orban i-a acceptat demisia și i-a cerut lui Istvan Simicsko să gestioneze portofoliul apărării.

Comisia pentru Apărare din cadrul Parlamentului ungar a aprobat marți nominalizarea lui Simicsko cu șase voturi la două, iar Comisia pentru Securitate Națională din cadrul Legislativului a susținut nominalizarea cu patru voturi la unul.

Hende și-a surprins colegii demisionând luni, un gest despre care presa scria că are legătură cu probleme în construirea unei bariere la frontiera cu Serbia, menită să oprească afluxul de migranți, care, până în prezent, s-a dovedit ineficientă.

Cabinetul de Securitate Națională s-a reunit luni într-o ședință pentru a evalua situația imigrației și a i se prezenta un raport cu privire la situația construirii gardului la frontiera cu Serbia.

Hende, care era ministru al Apărării din 2010, și-a prezentat demisia în urma reuniunii.

Simicsko este parlamentar Fidesz din 2006. El a fost secretar de stat responsabil cu serviciile civile de securitate națională în perioada 2000-2002 și secretar de stat în Ministerul Apărării între 2010 și 2012. Din 2014, el era secretar de stat pentru sporturi, în cadrul Ministerului pentru Resurse umane.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal