BCR a renunțat la vânzarea unor credite neperformante de 2,7 miliarde de euro

BCR a renunțat la vânzarea unor credite neperformante de 2,7 miliarde de euro
Publicat: 10/09/2015, 15:45

Blackstone Group și Lone Star Funds erau singurii ofertanți rămași pentru portofoliul scot la vânzare de BCR, numit Proiectul Neptun, care constă în credite ale unor companii și credite imobiliare, au arătat sursele.

Una dintre persoane a precizat că ofertele pentru acest portofoliu au fost prea scăzute.

Purtătorul de cuvânt al BCR, Ionuț Stanimir, a refuzat să comenteze, ca și purtătorii de cuvânt care reprezintă Lone Star și Blackstone.

Un purtător de cuvânt al Erste Group Bank, proprietarul BCR, a refuzat la rândul său să comenteze.

Directorul de risc al Erste, Andreas Gottschling, a declarat în august că grupul austriac va lua în considerare doar oferte cu o reducere „foarte modestă” față de valoarea contabilă a creditelor neperformante, atunci când le va scoate la vânzare.

BCR, cea mai mare bancă din România, a înregistrat în primul semestru un profit net de 603,4 milioane lei (135,7 mil. euro), de la pierderi de 276 milioane lei în intervalul similar din 2014, după ce costurile cu provizioanele s-au redus de la 1,3 miliarde lei la 26,2 milioane lei, pe fondul curățării portofoliului.

BCR a trecut pe profit în primul trimestru al anului, când a raportat un rezultat de 344 milioane lei (77,1 mil. euro), continuând cu un profit net de 259,4 milioane lei în al doilea trimestru.

BCR și-a redus drastic costurile cu provizioanele, de la 1,3 miliarde lei (293,6 mil. euro) în primul semestru al anului trecut la 26,2 milioane lei (5,9 mil. euro) la finele lunii iunie, în urma procesului intens de curățare a bilanțului de credite cu probleme.

Rata creditelor neperformante s-a redus la 23,1%, de la 29,3% în iunie 2014, în condițiile reducerii generale a portofoliului de credite determinată de recuperări, vânzări de portofolii de finanțări neperformante și scoateri în afara bilanțului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS