Spitalul de Pediatrie Ploiești închide secția de anestezie și terapie intensivă

Spitalul de Pediatrie Ploiești închide secția de anestezie și terapie intensivă
Publicat: 10/09/2015, 18:59

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova au suspendat, începând din 4 septembrie, activitatea secției de anestezie-terapie intensivă (ATI) a Spitalului de Pediatrie din Ploiești, din cauza faptului că nu mai poate fi asigurată linie de gardă, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtărorul de cuvânt al DSP Prahova, Dan Decebal.

„A fost suspendată activitatea (secției ATI – n.r.) de pe 4 septembrie din cauza imposibilității asigurării liniei de gardă. Am înțeles că ar fi doi anesteziști care ar putea să participe la linia de gardă și e nevoie de patru” a spus Dan Decebal.

Întrebat ce se întâmplă cu copiii care ajung la Spitalul de Pediatrie Ploiești și au nevoie de intervenții chirurgicale, reprezentantul DSP Prahova a precizat că aceștia sunt trimiși către spitale din București dacă sunt cazuri grave, iar copiii care au nevoie de anestezie locală sunt operați la Ploiești.

„Dacă sunt cazuri mai grave, atunci le redirecționăm către alte unități din București. (…) Ce se întâmplă: caz grav înseamnă să stea pe secția de terapie intensivă. Dacă e o chestie locală, care se poate rezolva cu anestezie locală, atunci este rezolvat acolo (la spitalul din Ploiești – n.r.)” a mai spus purtătorul de cuvânt al DSP Prahova.

De asemenea, întrebat de când există această situație la Spitalul de Pediatrie Ploiești și când a aflat DSP despre lipsa medicilor care să poată asigura linia de gardă la secția ATI a unității sanitare, purtătorul de cuvânt al DSP Prahova a răspuns: „Nu am aflat eu. Asta o întrebați pe doamna director”.

Până la ora transmiterii acestei știri, directorul DSP Prahova, Anca Dobrescu, nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere.

Deși secția de anestezie-terapie intensivă a Spitalului de Pediatrie Ploiești nu mai funcționează se o săptămână, autoritățile din județul Prahova nu au anunțat acest lucru. Cazul a fost făcut public după ce la sediul Primăriei Ploiești a avut loc, joi, o întâlnire între consilierii locali care au dezbătut această problemă, în condițiile în care Spitalul de Pediatrie Ploiești se află în administrarea Consiliului Local Ploiești.

Prezența jurnaliștilor la dezbaterile consilierilor locali pe tema problemei de la Spitalul de Pediatrie a fost interzisă de către consilierul local cu atribuții de viceprimar Iolanda Băzăvan, care a explicat că este vorba despre o întâlnire de lucru pe o temă care este „de viață și de moarte”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani