Francoise Olcay, consul al Franței în Bodrum din octombrie 2014, a fost filmată în secret de jurnaliștii de la France 2 în timp ce vindea bărci și veste de salvare imigranților care încearcă să ajungă pe cale maritimă în Grecia. Obiectele erau vândute pe o plajă din Bodrum, în sud-vestul Turciei, în fața Agenției Consulare a Franței, unde era arborat drapelul francez.
Potrivit estimărilor ONU, peste 125.000 de oameni au ajuns în Grecia pe cale maritimă în primele șapte luni ale anului 2015.
Olcay, de origine turcă, a declarat că bărcile ar fi fost cumpărate de extracomunitari din altă parte dacă nu le-ar fi vândut ea.
În contextul acuzațiilor privind încurajarea imigrației clandestine și chiar a traficului de persoane, Guvernul Franței a decis suspendarea consulului.
„Ministerul de Externe a ordonat suspendarea consulului”, a declarat Romain Nadal, purtătorul de cuvânt al instituției.
„Francoise Olcay a fost informată despre suspendare de consulul general al Franței din Istanbul”, precizează Ministerul francez de Externe.