„ȘI EU SUNT UN REFUGIAT”. Cum au fugit Phoenix-ii în Germania, ascunși în boxele de concert. Ioji Kappl: „A fost o aventură foarte periculoasă, însă dorința de libertate a învins orice fel de frică”

În 1977, când Nicu Covaci le-a pus problema din senin, la Timișoara, să fugă din țară, Josef Kappl, Erland Krauser și Ovidiu Lipan Țăndărică erau, împreună cu Mircea Baniciu, un fenomen în România comunistă. Formația Phoenix avea un succes imens, însă în anii ”70 ajunsese să fie un fenomen mai degrabă underground, fiind pe rând interzisă în concerte, la televiziune și la radio, de cenzura comunistă.

„Am fost o trupă cu mare succes în România în anumite vremuri grele, în care am riscat foarte mult pentru a ne putea exprima ideile, mesajul, prin muzica pe care am făcut-o. Am riscat, pentru că, la un moment dat, am devenit foarte puternici din punct de vedere al succesului. Bineînțeles că acest lucru a devenit alarmant pentru cei care erau la conducere și care răspundeau de așa-numita cultură a României, care se reducea la un moment dat la celebra Cântarea României. La un moment dat, pentru că am devenit atât de importanți și periculoși pentru sistemul respectiv, au început să ne interzică – ne-au interzis aparițiile la televiziune, apoi la emisiunile radio unde se cântau tot mai puțin piesele Phoenix din anii ”70 și la un moment dat ne-au interzis chiar și concertele. Deci practic posibilitatea noastră de a supraviețui prin ceea ce făceam era egală cu zero. Bineînțeles că dorința de libertate, de a purta cultura noastră în afara hotarelor României era mult prea mare ca noi, ca o pasăre care nu s-a mulțumit cu colivia, să rămânem în țară. La un moment dat s-a ivit această idee și dorință de a părăsi țara, pentru a demonstra că nu suntem de acord cu acea colivie pe care a creat-o sistemul trecut„, povestește pentru gândul fostul basist Phoenix Josef „Ioji” Kappl.

În 1976, Nicu Covaci, liderul formației, plecase din țară și se însurase cu o olandeză. Un an mai târziu, după inundațiile și cutremurul din 1977, Covaci s-a întors împreună cu un prieten german, cu care membrii Phoenix se cunoșteau din vizitele pe care acesta le făcea ocazional la Timișoara, părinții săi fiind originari din România. Cei doi veniseră în țară cu un mic camion, pentru a lua instrumentele și echipamentele de concert ale lui Nicu Covaci. După o serie de concerte despre care Ioji Kappl nu își explică nici acum cum au fost posibile, dată fiind interdicția asupra Phoenix, decât prin dorința unor autorități locale de a mai câștiga niște bani, Covaci i-a adunat pe membrii de atunci ai Phoenix, cu excepția lui Mircea Baniciu, și le-a făcut oferta.

„Covaci cu acest prieten au pus la punct un fel de plan al evadării noastre, noi neștiind prea multe despre acest plan, nici nu bănuiam. A fost o aventură foarte periculoasă, însă dorința de libertate a învins orice fel de frică și de răzgândiri în acest sens. Toată lumea se uita nedumerită, e vorba de Ovidiu Lipan, de mine și de Erlend Krauser. Dar am înțeles despre ce e vorba, s-a făcut liniște, tăcere de minute întregi, după care am hotărât să urmăm aceste planuri”, își amintește Kappl, spunând că lipsa lui Baniciu din acest plan nu îi este clară nici acum – unii spunând că el nu a vrut să plece, însă cel mai probabil că Nicu Covaci nu a vrut să îl cheme în această aventură.

Fuga. „A fost extraordinar, o senzație de parcă am ajuns în Rai”

Plecarea celor trei „phoenix-i” către Germania, în camionul lui Nicu Covaci și al prietenului lor german, s-a petrecut noaptea, în ascunzișul boxelor de concert ale lui Covaci. Difuzoarele boxelor fuseseră scoase, iar boxele fuseseră pregătite cu pânze negre în spatele găurilor de emisie, în caz că grănicerii s-ar fi uitat cu lanterna în ele. Camionul Phoenix a pornit spre granița cu Serbia, către ieșirea de la Drobeta Turnu Severin, își amintește Ioji Kappl.

„Era noapte, ajunsesem cam pe la ora 1 așa, în 30 mai. A durat cam mult la frontiera românească, până au venit grănicerii, până s-au controlat fișele instrumentelor. Era vorba să descărcăm camionul, să fie totul controlat mai cu atenție, dar din noroc s-a renunțat la acest lucru, pentru că în momentul când au deschis ușa din spate a camionului, s-au speriat când au văzut câte lucruri erau acolo, cât de plin era camionul. Și atunci au renunțat la control. Au dispărut toți, s-a făcut liniște, auzeam doar pașii unui grănicer care patrula pe acolo. Și după vreo 30-40 de minute, poate o oră, s-au întors înapoi, au bătut de trei ori în mașină, semnal care zicea că totul e în ordine. Și atunci am pornit-o, noi fiind ascunși în boxe. Boxele aveau un capac prins în spate cu foarte multe șuruburi și înainte de graniță cu vreo 30 km, intraserăm în boxe, iar Covaci a înșurubat aceste șuruburi și am trecut de granița românească, am ajuns la cea sârbească și acolo am mai stat încă vreo 40 de minute. Grănicerii dormeau, până s-au trezit, până au înțeles despre ce e vorba, sigur că a trecut timp. La un moment dat au venit înapoi și au bătut iar de trei ori în carcasa mașinii. Și am pornit-o prin Serbia, prin Iugoslavia de fapt”, povestește Kappl.

Ajunși în Iugoslavia, deși scăpaseră de partea cea mai grea – granița românească – muzicienii au fost nevoiți să rămână tot ascunși în boxe, pentru că la vremea respectivă sârbii aveau înțelegere cu românii să întoarcă fugarii prinși, în România.

„Am călătorit în continuare cu frica în oase. După vreo 30-40 km de graniță, am oprit într-o pădure pe un munte și acolo ne-a scos din boxe. Am ieșit afară să respirăm și să ne întindem oasele. Era o situație atât de minunată, pentru că scăpaserăm de acea graniță foarte periculoasă. Vârful dealului unde ne-am oprit era înconjurat de nori și noi pluteam ca pe o insulă în norii aceia, cu soare și cu cer albastru. A fost extraordinar, o senzație de parcă am ajuns în Rai. Am stat câteva minute și am pornit-o iarăși spre granița Iugoslaviei cu Austria„, spune Ioji Kappl.

Granița cu Austria. Claustrofobia lui „Țăndărică” a costat 4.500 de mărci

„Scăpând de iugoslavi, am crezut că totul e în ordine. Dar de unde! Austriecii nu ne-au lăsat să intrăm, noi tot în boxe eram ascunși, pentru că scopul era să ajungem în Germania, dacă ne prindea în Austria trebuia să cerem azil politic acolo. Austriecii nu ne-au dat voie să trecem până nu am plătit 4.500 de mărci cauțiune pentru instrumente, o garanție că nu le vindem în Austria. Suma se plătea la intrare și se restituia la ieșire„, povestește Kappl.

Alex, prietenul german care conducea camionul, și-a sunat toate cunoștințele din Germania, să îi trimită bani, astfel că muzicienii au fost nevoiți să înnopteze două nopți la granița Iugoslaviei cu Austria. Apoi au pornit din nou către Germania.

„S-a întâmplat însă un incident. În Austria, trebuia să facem un stop și băieții au zis că nu deschidem boxele până nu ajungem acolo. Însă Țăndărică a început să zbiere, pentru că a început să sufere de claustrofobie: „Vreau afară, nu mai pot…”. Băieții din față bineînțeles că nu auzeau nimic, din cauza zgomotului, a motorului. Am ajuns la un semafor unde se putea mai bine auzi și și-au dat seama ce se întâmplă în spate. La prima parcare, a venit Covaci în spate și a deschis ușa, însă ușile erau sigilate, austriecii după ce au încasat cauțiunea, au sigilat. În grabă, sigiliul s-a rupt, ca să-l elibereze pe Ovidiu din boxă. Lucrurile s-au liniștit, dar după ce am ajuns la granița de ieșire din Austria, austriecii au întrebat unde e sigiliul. Sigiliul fiind rupt, nu am mai primit banii înapoi. Deci am ajuns în Germania deja cu datorii„, râde acum Ioji Kappl, amintindu-și drumul spre libertate.

Ajunși în Germania, la Frankfurt apoi la Osnabruck, muzicienii de la Phoenix au început procedurile de obținere a azilului politic. Pentru Kappl și Krauser, lucrurile au mers mai rapid, ei fiind de etnie germană, însă Nicu Covaci și Ovidiu Lipan Țăndărică și-au obținut și ei actele de Germania.

Muzică și lopeți. Scurta experiență pe șantier a doi Phoenix-i

„Germanii s-au purtat foarte cumsecade cu noi, majoritatea dintre noi știam și germană, pentru că ăsta e primul lucru care ține de un proces de integrare, să știi limba, să poți să comunici cu lumea. În rest, am spus că suntem muzicieni și ne-am văzut de treabă. La început am avut probleme cu cântatul, pentru că nu eram absolut deloc cunoscuți, noi am pierdut din vedere faptul că plecaserăm din țară, unde eram pe vârful succesului, unde aveam publicul nostru care înțelegea textele, ne știa, ne iubea. Lucrurile astea le-am uitat, aici a trebuit să începem de la zero. Și mai era și nenorocirea că nu-l aveam pe Baniciu, care era vocea trupei”, își amintește Ioji Kappl.

Cu actele în regulă, Kappl și Krauser s-au înscris la agenția de plasare a forței de muncă, sperând la job-uri legate de profesia lor. Au primit însă mai ales oferte individuale, nu ca formație, lucru pe care nu l-au acceptat pentru că ar fi însemnat să se despartă – Kappl ar fi trebuit să plece pe vapor în Suedia, Krauser undeva în Olanda, să cânte.

„La un moment dat ne-a venit o ofertă să lucrăm pe un șantier de îngropat cabluri de telefon. Era o firmă olandeză. Am zis hai să mergem. Eu și Krauser aveam acte germane și aveam dreptul la lucru, ceilalți din circuitul de azil nu aveau dreptul, deci noi doi trebuia să ținem spatele și celorlalți doi. Ne-am dus dimineața la 6, ni s-au dat niște instrucțiuni, niște unelte și hai la săpat. Era o temperatură de vreo 38 de grade și vă dați seama, noi cu lopețile nu aveam experiență, noi ne ocupam de cântat. Ne uitam la ceilalți care lucrau cu sârg și încercam să-i imităm. Șeful trecea din când în când și se uita ce se întâmplă. Și la 1, la pauza de prânz, ne-a chemat în biroul lui și ne-a spus: mă, voi chiar sunteți muncitori? Nu, i-am spus, noi facem muzică. Fii atent, zice, luați fiecare 30 de mărci și să nu vă mai văd pe aici. Ne-a plătit orele pe care le-am muncit, între ghilimele. Asta a fost aventura noastră cu lopețile. Nu înseamnă că eram puturoși, noi ne-am dat silința, dar nu eram calificați pentru această muncă, și acolo îți trebuie o calificare”, își amintește fostul basist Phoenix începuturile grele de refugiat în Germania.

Exodul spre Europa. „Sunt, la fel, un refugiat și am fost primit cu drag și prietenie”

Privind la ce se întâmplă acum în Europa, când sute de mii de refugiați și imigranți sirieni, irakieni sau africani vin către Occident, pentru a scăpa de războaiele și greutățile din țările lor, Ioji Kappl crede că atât în România, cât și în Vest s-a creat deseori o imagine greșită, care duce la respingere agresivă. Kappl consideră că cei care au nevoie de ajutor trebuie ajutați, iar cei care vin cu alte planuri ascunse trebuie atent selectați și respinși.

„Toate fricile și toate gândurile negative pornesc de la informația greșită, de la faptul că nu există o informație obiectivă. Toate informațiile sunt în sensul de a incita, de băga frica în oase – aoleu, vin ăștia și omoară și nu știu ce. Noi trebuie să privim tot fenomenul acesta cu refugiații foarte diferențiat. Poziția mea este – ajută-i pe cei care au nevoie de ajutor, selectează-i, uită-te la ei, cine are nevoie și vrea să-și salveze viața din situația nenorocită în care se află Siria, ei trebuie ajutați. Este datoria fiecărui popor să ajute refugiați care sunt în nevoie. Noi trebuie să-i respingem pe cei care vin cu alte planuri aici. Sunt mulți și mă îngrijorează foarte mult indiferența cu care tratează politica europeană aspectul posibilității infiltrării unor elemente teroriste”, spune Ioji Kappl.

Muzicianul consideră însă că, în timp, va trebui rezolvată problema de bază a acestui fenomen al refugiaților, și anume situația din țările lor. Kappl crede că, așa cum în al Doilea Război Mondial comunitatea internațională s-a mobilizat împotriva regimului hitlerist, ar trebui acum să se concentreze pe situația din Siria.

„Pot să vă spun că sunt, la fel, un refugiat și am fost primit cu drag și prietenie. Noi nu putem, cu civilizația noastră, să-i respingem pe cei care au nevoie. Tot ce se scrie în România este incitant. E o informație greșită, pentru că toată lumea se teme de parcă ar veni nu știu ce pe capul nostru. Importantă este informația corectă și diferențierea – să-i selectăm pe cei care folosesc acest curent pentru alte scopuri. Bineînțeles că mulți se gândesc că sunt bani care se primesc, fiecare se gândește la o viață mai bună. Dar Europa nu poate să primească sute de milioane oameni. Însă cei care sunt în pericol și vor să își salveze viața trebuie ajutați. Problema este că ar trebui rezolvate lucrurile acolo de unde pornesc. În al Doilea Război Mondial, comunitatea internațională a reușit să facă o coaliție prin care să învingă acel regim îngrozitor din Germania, de sub Hitler. De ce nu e posibil ca azi să se creeze iar o coaliție care să pornească împotriva răului care s-a constituit în Siria? Pentru că nu o să se poată primi tot poporul sirian în Europa. E exclus, posibilitățile sunt reduse„, spune Ioji Kappl.