Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat că atacul a avut legătură cu alegerile regionale din Rusia de duminică, în care opoziția a încercat să conteste politicienii proguvernamentali în singura regiune în care a avut voie să candideze.
Peskov a precizat că și site-ul Comisiei electorale a fost atacat de hackeri duminică dimineață.
„Ținând cont de acest lucru, veți fi interesați să aflați că duminică, de la ora 5 la 10, un atac foarte puternic a vizat în același timp site-ul președintelui rus”, a declarat purtătorul de cuvânt.
„Sistemele de apărare au funcționat, deși nu a fost ușor, atacul a fost destul de puternic”, a adăugat el.
Peskov a precizat că nu are nicio informație despre cine ar fi putut comite atacul cibernetic.
SUA acuză frecvent hackerii ruși de atacuri asupra computerelor guvernamentale americane și de difuzare a propagandei Moscovei, într-o perioadă în care relațiile dintre Rusia și Occident sunt tensionate din cauza conflictelor din Ucraina și Siria.