Când va fi înmormântat Corneliu Vadim Tudor

Când va fi înmormântat Corneliu Vadim Tudor
Publicat: 16/09/2015, 14:41

„Conform ultimelor date pe care le avem din partea familiei, programul anunțat anterior s-a modificat, astfel că se va pleca de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou la ora 10,00, urmând ca slujba de înmormântare să aibă loc la Cimitirul Ghencea Civil la ora 12,00”, se arată în comunicat.

UPDATE ora 13,00 Peste o sută de oameni așteaptă la Biserica Sf. Gheorghe Nou să treacă pe la catafalcul lui C.V.Tudor

Peste o sută de oameni așteaptă, miercuri la prânz, la intrarea în Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Corneliu Vadim Tudor.

În cursul dimineții, la biserică a ajuns și fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Dumitru Dragomir.

Mai multe oficialități au trimis coroane cu flori, una dintre acestea fiind din partea președintelui Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Corneliu Vadim Tudor a fost depus marți la Biserica Sf. Gheorghe Nou.

Corneliu Vadim Tudor a murit, luni seară, la vârsta de 65 de ani, scrie Agerpres.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?