Criza imigranților: președintele Croației trimite armata la granițe

Criza imigranților: președintele Croației trimite armata la granițe
Publicat: 17/09/2015, 19:25
Actualizat: 17/09/2015, 21:22

”Președintele s-a întâlnit cu șeful Statului Major al armatei, generalul Drago Lovric, și i-a cerut ridicarea nivelului de alertă și ca forțele armate să fie pregătite, în caz de nevoie, pentru a proteja granițele naționale de migrația ilegală”, a declarat o sursă apropiată șefei statului croat.

Ca urmare a escaladării crizei refugiaților, Kolinda Grabar-Kitarovic si-a scurtat vizita sa în peninsula Istria, din vestul Croației, si a convocat pentru vineri Consiliul de Securitate Internă. Ea si-a exprimat joi nemultumirea fată de evolutiile de la frontiera de est a tării, unde un număr mare de refugiati sosesc din Orientul Mijlociu.

”Trebuie să analizez toate informațiile si, repet, sunt nemultumită fată de ceea ce s-a întâmplat până acum. Mă tem că situatia scapă de sub control într-o anumită măsură, întrucât nu este bine atunci când oamenii îti trec granita ilegal”, a subliniat presedintele croat.

Anterior, ministrul de interne croat Ranko Ostojic a anunțat că țara sa nu mai poate primi imigranți, pe fondul creșterii masive a numărului acestora care, în încercarea de a ajunge în vestul Europei, intră pe teritoriul croat după ce Ungaria și-a închis granița cu Serbia.

Ostojic a precizat că țara sa le oferă migranților o călătorie sigură până la centrele de primire din jurul capitalei Zagreb, dar a precizat că persoanele care nu solicită azil vor fi considerate imigranți ilegali. ”Croația nu va putea primi mai mulți oameni”, a declarat presei Ostojic, în orașul Tovarnik, situat la granița cu Serbia.

Premierul croat Zoran Milanovic avertizase deja, joi dimineață, că țara sa are capacități limitate de primire și de înregistrare a migranților care tranzitează teritoriul croat după ce Ungaria și-a închis frontierele.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal