Un nou protest pe terenul pentru moschee – peste 200 de oameni au înfipt acolo 500 de cruci

Un nou protest pe terenul pentru moschee - peste 200 de oameni au înfipt acolo 500 de cruci
Publicat: 19/09/2015, 22:20

Inițiatorul acestei manifestări, Cătălin Berenghi, îmbrăcat în port popular, a declarat pentru MEDIAFAX că a organizat evenimentul alături de Cătălin Ioan Gornic și că au achiziționat crucile, în valoare de 6.000 de lei, din fonduri proprii, dar și cu ajutorul unei sponsorizări din America.

Ei au mai organizat un astfel de eveniment și luni seară, când au fost sfințite și înfipte 100 de cruci pe același teren. Berenghi a spus că unele dintre aceste cruci au fost scoase din pământ și chiar vandalizate sau furate, precizând că a depus o plângere penală la Secția 2 de Poliție pentru pentru profanarea unui simbol creștin, furt și distrugere.

Cele 500 de cruci au fost aduse, sâmbătă seară, într-o dubă, iar oamenii au început să se adune după ora 18.00 pentru procesiunea anunțată pe Facebook de Berenghi.

El a susținut că, prin ridicarea unei moschei, pe acest teren, care ar fi aparținut martirilor Brâncoveni, este umbrită jertfa voievozilor români care au luptat împotriva otomanilor.

„Românii fac acest gest pentru că ambasadorul Turciei a dat o declarație prin care spunea că dacă poporul nu doresște această mega-moscheea ea nu se va mai face. După cum bine vedeți poporul nu dorește. (…) Nu este un real pericol, dar noi nu avem nevoie de această super moschee aici în centrul Bucureștilui, între SNSPA, căminele de la Agronmie, Româno-Americană. Chiar nu avem nevoie. Da, suntem de acord, cele 17 (moschei) care sunt să se renoveze, să fie funcționale, să intre în legalitate și cu asta basta, nimic mai mult”, a spus Berenghi.

La manifestare au fost prezenți trei preoți și oameni de toate vârstele, unii veniți cu copiii, îmbrăcați în costumașe tradiționale.

Una dintre mamele prezente, care a venit cu fetița ei de un an și patru luni, a declarat că Ridicarea mega moscheii în capitală este „ușor periculoasă” pentru că „este riscant să se adune 1000 – 2000 de musulmani pe-aici”.

„Vă dați seama, e de-ajuns să-i supere cineva și riscăm să ne trezim cu tot felul de chestii, mai știu eu ce atentate sau nu știu ce”, a spus femeia, adăugând că o astfel construcție n-ar trebui ridicată pe pământ românesc.

Un bărbat prezent la eveniment, care s-a recomandat drept profesor doctor Daniel Mihai de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, a interpretat la vioara „Balada” lui Ciprian Porumbescu.

Oamenii au rostit apoi în cor „Tatăl nostru”, ținând fiecare câte o cruce, iar preoții au oficiat o slujbă.

Unul dintre ei, care s-a recomandat drept monahul Timotei, a spus că ar trebui să ia atitudine înalții prelați ai BOR, de la patriarh și până la ultimul monah și frate.

„Patriarhul, dimpotrivă, a respins această acțiune. Pentru că este părtaș la așa ceva. Aceeași chestiune se întâmplă și cu cardurile biometrice, buletine cu cip, Acești ierarhi nu sunt adevărații slujitori ai lui Hristos, ci slujitori ai masoneriei”, a spus preotul.

Un alt participant la manifestare, Florin Șandru, care a spus că este doctor în istorie și lucrează la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, a spus că „sunt moschei destule la noi în țară iar nouă nu ne trebuie moschei și școli islamiste aici”.

„Înseamnă islamizarea. Vrei să faci biserica cea mai mare, tinerii pleacă din țară, apoi aduci…n-o să mai fie țara românilor, va fi un conglomerat. Nu se poate. Am optat să fim un stat național!”, a spus bărbatul.

Patriarhia Română a transmis în acestă săptămână un comunicat, după manifestarea similară de luni seară, în care a arătat că „acțiunea provocatoare organizată luni seara contravine disciplinei canonice a clerului Bisericii Ortodoxe și Legii Cultelor 489/2006 care stipulează că în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.

Patriarhia a mai precizat că cei trei preoți care au luat parte și atunci la eveniment nu au statut canonic, fiind vorba de un preot pensionat din București, prezent acolo fără binecuvântarea Bisericii (care va fi cercetat pentru încălcarea regulamentelor bisericești), precum și doi monahi, unul exclus din obștea mănăstirii Petru Vodă, județul Neamț, iar celălalt, din județul Vaslui.

În luna august, Cătălin Berenghi a inițiat o altă acțiune de protest: mai multe persoane au adus, pe același teren, șapte purcei vii vopsiți cu roșu, galben și albastru, precum și două carcase de porci congelate, pe care le-au îngropat acolo, în ideea că astfel, potrivit legii musulmane, moscheea nu se va mai construi.

Guvernul a adoptat, în 27 mai, o hotărâre în care a prevăzut să ofere Muftiatului cultului musulmanilor un teren de peste 11.000 de metri pătrați în București, pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea unei moschei de mari dimensiuni, cu o capacitate de 2.000 de persoane. Terenul respectiv este situat lângă Centrul Expozițional Romexpo, iar valoarea sa ar fi estimată la patru milioane de euro.

Singura condiție pe care a impus-o Guvernul este ca lucrările de construcție a moscheii să înceapă în trei ani. Fondurile pentru construcție vor fi asigurate de către statul turc.

(Serviciul Foto al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini)

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...