Cum au vrut Mircea și Vlad Cosma să afle cine sunt martorii cu identitate protejată din dosarul lor

Cum au vrut Mircea și Vlad Cosma să afle cine sunt martorii cu identitate protejată din dosarul lor
Publicat: 21/09/2015, 18:13

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a continuat luni discuțiile în dosarul în care Mircea și Vlad Cosma, alături de Daniel Alixandrescu și Răzvan Alexe, sunt acuzat de fapte de corupție, instanța stabilind audierea mai multor martori cu identitate protejată în sistem de videoconferință, cu imagine blurată și voce distorsionată.

Înainte de începerea audierilor, instanța a luat în discuție și o cerere a lui Mircea și Vlad Cosma, prin care solicitau audierea fără niciun element de protejare a martorilor cu identitate protejată. Avocații acestora au arătat în fața instanței că audierea se poate face și fără protecție, întrucât noile coduri penale nu reglementează pe deplin situația martorilor cu identitate protejată.

Procurorul DNA prezent la ședința de judecată s-a opus cererii apărării și a cerut audierea martorilor în sistem videoconferință folosind imagine blurată și voce distorsionată, solicitare admisă de instanță.

Judecătorii au audiat trei din cei șapte martori, iar primul, „Ion Răcoare”, a vorbit despre contractele de deszăpezire: „În legătură cu lucrarea de deszăpezire, cunosct faptul că unul dintre cele două sectoare a fost sub contractat firmei MAR Construct care aparținea lui Răzvan Alexe. Am văzut dosarele de licitație și de lucrări și alte lucrări au fost subcontractate, ni se spunea să-i dăm lucrări lui Păvăleanu și Alexe, ori altfel nu mai câștigam licitații”.

Instanța l-a audiat apoi pe martorul cu identitate protejată „Eugen Dobre”, care a relatat în fața judecătorilor despre reabilitarea drumului Buda-Nedelea: „Referitor la aceste lucrări, nu am participat la licitație, dar apoi de la administratorul firmei știu că s-au făcut presiuni pentru a se subcontracta o parte din lucrare. Știu aceste lucruri de la domnul Ion Dumitru, presiunile nu știu în ce au constat, el nu mi-a spus, dar mi-a zis că cel căruia trebuie să-i subcontracteze era Alexe Răzvan. Nu cunosc dacă ar fi existat vreo înțelege anterioară licitației, dar știu că Ion Dumitru nu s-a opus pentru că altfel nu ar mai fi avut lucrări în județ”.

Instanța a stabilit continuarea audierii martorilor, inclusiv a celor cu identitate protejată, în 13 octombrie, termen la care judecarea va avea loc la sediul Curții Militare de Apel București.

În aprilie 2014, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a fost trimis în judecată pentru luare de mită și abuz în serviciu, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influență, directorul Direcției „Patrimoniu” din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mită și abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, pentru trafic de influență și dare de mită.

DNA a început ancheta în acest caz după ce Mircea Cosma ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Județean.

Mircea Cosma este cercetat sub control judiciar și în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, fiind acuzat de sprijinire a unui grup infracțional. El are interdicția de a-și exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.

Mircea Cosma este acuzat alături de Vlad Cosma și Sebastian Ghiță de sprijinirea unui grup infracțional organizat anchetatorii susținând că cei trei politicieni s-au folosit de influența pe care o au asupra unor angajați ai SC Hidroprahova SA, firmă deținută de Consiliul Județean Prahova pentru ca firma cumnatului lui Ponta să poată frauda fonduri europene. În același dosar sunt cercetați sub control judiciar și Vlad Cosma, Sebastian Ghiță, dar și Iulian Herțanu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Cum a apărut Pamela Anderson la ultimul eveniment. Fanii ei sunt uluiți: „Ce s-a întâmplat...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Cât de potent este Alfred Bulai. Mărturii șocante din instanță
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Rapperul Sean „Diddy” Combs, dat în judecată de 120 de persoane: "Sunt răniți, speriați și...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Test de cultură generală. De ce cad frunzele toamna?