Record negativ pentru Premiile Emmy 2015. Ce au indicat cifrele privind audiența

Record negativ pentru Premiile Emmy 2015. Ce au indicat cifrele privind audiența
Publicat: 22/09/2015, 10:33

Potrivit audiențelor preliminare furnizate luni de compania Nielsen, doar 11,9 milioane de telespectatori americani au urmărit gala premiilor Primetime Emmy, difuzată duminică seară, în direct, de postul de televiziune Fox. La aceeași oră, postul rival NBC a transmis emisiunea sportivă „Sunday Night Football”, informează Reuters.

Audiența galei premiilor Primetime Emmy din acest an a fost cu 4 milioane de telespectatori mai mică decât aceea din 2014 și, totodată, cea mai mică din istoria show-ului.

Recordul de audiență pentru o gală Primetime Emmy a fost stabilit în 2013, când comedia „Modern Family” și drama „Breaking Bad” au câștigat principalele trofee, iar evenimentul a fost vizionat de 17,76 milioane de telespectatori.

Gala de duminică seară s-a remarcat prin victoriile surprinzătoare repurtate atât de „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” – unul dintre cele mai populare seriale dramatice din istoria televiziunii americane – și de un alt serial produs tot de HBO, „Veep”, o comedie cu accente de satiră la adresa administrațiilor de la Casa Albă. De asemenea, „Game of Thrones” a stabilit un nou record, câștigând 12 premii Emmy într-un singur an.

Show-ul de duminică a intrat în istorie și prin faptul că Viola Davis, protagonista serialului „How To Get Away With Murder”, a devenit prima femeie de culoare din cei 67 de ani de existență ai galei Emmy care a primit trofeul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal dintr-un serial dramatic.

În schimb, meciul de fotbal american dintre echipele Green Bay Packers și Seattle Seahawks, difuzat de NBC în cadrul emisiunii „Sunday Night Football”, a atras în fața micilor ecrane 23 de milioane de telespectatori.

Cea de-a 67-a gală Primetime Emmy Awards a fost prezentată de actorul de comedie Andy Samberg și difuzată în direct de televiziunea Fox.

Premiile Primetime Emmy sunt acordate de Academy of Television Arts & Sciences, recompensând excelența programelor de televiziune americane difuzate în prime time. Decernate în premieră în 1949, distincțiile au fost mult timp cunoscute sub denumirea de „premiile Emmy”, până la apariția Daytime Emmy Awards, acordate pentru prima oară în anii 1970, iar cuvântul „primetime” a fost atunci adăugat în titulatura lor oficială, pentru a elimina posibilitatea unor confuzii între cele două trofee.

Premiile Primetime Emmy se acordă, în general, în duminica ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane. Gala este difuzată, prin rotație, de cele patru posturi de televiziune majore din Statele Unite ale Americii – CBS, ABC, NBC și FOX.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
Nokia, o afacere de miliarde. Cum s-a dus în cap un gigant
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024