Doisprezece foști muncitori susțin că au fost arestați și torturați la uriașa uzină Volkswagen de la Sao Bernardo do Campo.
Filiala Volkswagen în Brazilia a anunțat că anchetează acuzațiile.
„Compania contactează părțile implicate, pentru a le afla versiunea despre faptele comise de foști angajați în timpul dictaturii militare. Au loc anchete detaliate”, a anunțat VW într-un comunicat remis AFP.
Comisia Națională braziliană pentru Aflarea Adevărului a stabilit anul trecut că în timpul dictaturii au fost comise numeroase abuzuri.
Peste 400 de oameni au fost uciși sau au fost dați dispăruți în perioada 1964-1985. Mulți alții au fost arestați și torturați.
Membri ai sindicatelor și activiști de stânga s-au aflat printre cei vizați, iar un număr de companii au fost acuzate de colaborare la reprimare.
– „Tortură la serviciu”
În raportul final, publicat în decembrie 2014, Comisia a prezentat cazul fostului angajat Volkswagen Lucio Bellentani.
„Eram la serviciu, când două persoane îarmate cu mitraliere au venit la mine”, a declarat activistul comunist.
„Mi-au ținut mâinile la spate și m-au încătușat pe loc. Imediat ce am ajuns la Centrul de Securitate al Volkswagen, a început tortura. Am fost bătut – lovit și pălmuit”, adaugă el.
Potrivit avocatei Rosa Cardoso, 12 angajați ai uzinei de la Bernardo do Campo, lângă Sao Paulo, au fost torturați, iar alții au fost concediați și înscriși pe „liste negre”.
Când acuzațiile au fost făcute publice în raportul Comisiei, anul trecut, Volkswagen a anunțat că „urmărește orice indiciu al unei posibile implicări a angajaților de la Volkswagen do Brasil în încălcări ale drepturilor omului în timpul dictaturii militare”.
Firma, care este implicată în prezent într-un amplu scandal internațional după ce a fost prinsă falsificând teste ale emisiilor automobilelor pe care le produce, nu a comentat, pentru moment, cu privire la procesul civil din Brazilia.