Zeci de persoane s-au interesat de înfierea tripleților abandonați la Maternitatea din Drobeta Turnu Severin

Zeci de persoane s-au interesat de înfierea tripleților abandonați la Maternitatea din Drobeta Turnu Severin
Publicat: 24/09/2015, 20:01

Cele trei fete au fost mutate din Maternitatea Drobeta Turnu Severin în Centrul de Urgență pentru Îngrijirea Minorilor al Direcției pentru Protecția Copilului Mehedinți, în cursul zilei de marți, și tot de atunci, zeci de persoane, majoritatea cu posibilități financiare, din țară și din străinătate au cerut detalii despre modul în care ele pot fi adoptate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Mehedinți, Angelica Boceanu, fetițele sunt sănătoase și nu au fost declarate adoptabile.

„Dacă părinții și rudele până la gradul IV declară în scris că nu doresc să se ocupe de îngrijirea și creșterea lor și, după expirarea termenului de 60 de zile, nu s-au răzgândit și nu au revocat această declarație, fetițele pot fi declarate adoptabile, după întocmirea planului individualizat de protecție cu finalitate adopție și înaintat dosarul la Tribunalul Mehedinți. A sunat foarte multă lume să întrebe dacă pot fi adoptate, cereri scrise nu există. Familiile trebuie să dețină un atestat valabil, în care să se precizeze că sunt atestate pentru a primi în adopție trei copii”, a explicat, joi, purtătorul de cuvânt al DGASPC Mehedinți.

Pe de altă parte, dacă cele trei fetițe nu sunt vizitate în centrul în care se găsesc timp de un an, nici de către părinți și nici de alte rude până la gradul IV, ele vor fi declarate adoptabile.

Poliția Județeană Mehedinți a deschis o anchetă pentru rele tratamente în cazul părinților fetițelor, aceștia având acasă alte două fete și doi băieți, cu toții minori.

Potrivit lui Marius Armeanu, viceprimarul comunei Jiana, unde locuiesc mama celor trei fetițe, Janeta Bența și tatăl acestora, Gheorghe Rădulescu, femeia ar fi născut până în prezent zece copii, trei dintre ei fiind dați la rude din localități din județele Mehedinți și Gorj.

„Rădulescu Gheorghe are șapte copii. Nu muncesc, trăiesc numai din ajutorul social. Am încercat să îi ducem la planning familial, au venit, le-am dat bani să își recunoască copiii, nu s-au dus, banii probabil i-au băut. La stat sunt înregistrați cu patru copii și primesc VMG (venit minim garantat) pentru șase: adică patru copii plus ei doi, iar pentru alți trei minori au alocația de stat. Am înțeles că s-a autosesizat și Poliția pentru că ar exista un minor prin comuna Șimian, unul în Motru, la sora tatălui, Rădulescu Gheorghe, și unul la Strehaia. Acești cetățeni de etnie romă circulă pe la rude. Cine le propune să mai lase câte un copil că au o situație mai bună decât a lor, lasă copilul. Întreabă despre el și probabil că le dau niște bani, puțini, să își cumpere câte ceva, dar asta nu înseamnă că sunt vânduți”, a declarat Marius Armeanu.

Viceprimarul a spus că, în urmă cu aproape un an, împreună cu asistentul social de la Primărie, i-a trimis pe femeia care a născut zece copii și pe tatăl copiilor la dispensarul din localitate pentru consiliere contraceptivă, dar la puțin timp femeia a rămas însărcinată cu tripleții, semn că a refuzat să ia pilulele contraceptive.

Familia respectivă locuiește în comuna Jiana, în condiții precare, într-o casă din chirpici, fără să aibă condiții minime de igienă.

Cele trei fetițe, care au primit numele de Cristina, Alexandra și Izabela, au venit pe lume în 29 august, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit cadrelor medicale, sarcina mamei a fost una fără probleme, nașterea a fost normală, dar mama le-a părăsit câteva zile mai târziu, motivând că nu are posibilități financiare să le întrețină, astfel încât cele trei fetițe au rămas în grija asistentelor din cadrul Secției Nou-Născuți a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin.

Întrucât au avut greutate mică, fetițele au fost ținute în maternitate, la incubator.

„Faptul că s-au născut tripleți este un lucru extraordinar de rar în Maternitatea din Turnu Severin. În al doilea rând, fetițele au fost cu greutate destul de mică, au stat în incubator circa trei săptămâni. Acum, cele mari, primele născute, au câte 3.000 de grame, iar cea mică, a treia, are 2.500 grame. Se apropie, evident, momentul externării. Aici a apărut o problemă, mama nu vrea să ia fetițele acasă, pe motiv că mai are trei copii acasă și că nu are cu ce să-i crească. Ideea aceasta a abandonului unor copii pe care îi faci este un lucru care se întâlnește numai la oameni, pentru că pe planeta asta niciun animal nu își părăsește copiii. În ultima vreme se constată o tendință crescută în a lăsa copiii în maternitate”, declara, luni, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin, medicul Cristian Jianu.

Întrucât spitalul nu a avut fonduri pentru a cumpăra scutece și hăinuțe pentru cei trei bebeluși, asistentele din cadrul Secției nou-născuți au cumpărat din banii proprii.

Imediat după ce au fost abandonate de către mamă, cadrele medicale au făcut demersurile pentru ca fetițele să fie predate în custodie, către Direcția pentru Protecția Copilului Mehedinți.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin, de la începutul anului 2015, un număr de 25 de bebeluși au fost abandonați după naștere, în maternitate, numărul fiind în creștere în comparație cu anii trecuți.

Aceleași surse au arătat că în Maternitatea din Drobeta Turnu Severin nu s-au născut tripleți în ultimii 20 de ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea...