Zeci de ONG-uri cer Ministerului Educației elaborarea unui plan strategic pentru educație sexuală

Zeci de ONG-uri cer Ministerului Educației elaborarea unui plan strategic pentru educație sexuală
Publicat: 26/09/2015, 12:26
Actualizat: 27/09/2015, 10:10

Mai multe organizații neguvernamentale semnalează situația critică din România în care tinerii din învățământul preuniversitar continuă să fie privați de informații legate de educația sexuală și solicită Ministerului Educației, Institututului pentru Științele Educației, Ministerului Sănătății și Ministerului Tineretului și Sportului elaborarea unui plan strategic pentru educație sexuală, care să fie inclusă în curriculum-ul național obligatoriu și care să fie accesibilă tuturor elevilor.

„Trăim într-o societate în care se transmit masiv informații distorsionate despre sexualitate, prin canalele media, din care lipsesc elemente ce țin de responsabilitate, înțelegerea funcționării propriului corp și respectul în relațiile intime. Statul român, prin educația pe care o oferă generațiilor tinere, are datoria de a cultiva respectul și egalitatea între femei și bărbați, acceptarea diversității și cunoașterea despre afecțiune și sexualitate, care să-i facă pe copii și tineri să se înțeleagă pe sine și pe cei din jur”, se arată în apelul public inițiat de Coaliția pentru Egalitate de Gen, susținut în total de 67 de organizații.

Semnatarii solicită ca prevederile pentru educația sexuală să impună un standard de calitate și să preia definiția educației sexuale formulată de centrala europeană a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care precizează, printre altele, că educația sexuală înseamnă a învăța despre aspectele cognitive, emoționale, sociale, interactive și fizice ale sexualității.

„Educația sexuală este adecvată vârstei și este corectă din punct de vedere științific, având ca scop înzestrarea copiilor și tinerilor cu informații, competențe și valori pozitive legate de propria sexualitate, relații sănătoase și respectul față de sănătatea lor sexuală și a altora”, se arată în apelul organizațiilor neguvernamentale.

Semnatarii spun că statisticile îngrijorătoare și evenimentele grave din decursul ultimului an ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru autorități și explică ce mesaje ar trebui să transmită această materie.

Astfel, în conformitate cu definiția OMS, educația sexuală trebuie să promoveze respectul între parteneri și comportamente ce exclud orice formă de violență sexuală, ceea ce în viitor ar putea preveni, spun semnatarii apelului, agresiunile abominabile, precum violul comis la Vaslui de cei șapte tineri asupra unei eleve navetiste, dar ar putea corecta și statistica care arată că, în 2012, 30 la sută dintre românce au experimentat, începând de la vârsta de 15 ani, violență fizică și/sau sexuală provocată de un partener sau non-partener.

În cadrul orelor de educație sexuală elevilor ar trebui să li se vorbească și despre protejarea împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală și prevenirea discriminării persoanelor care suferă de HIV/SIDA, dar și despre protejarea împotriva sarcinilor nedorite. România are cea mai mare rată de sarcini la adolescente din Uniunea Europeană, de trei ori mai mare față de media europeană.

„În 2014, 18.600 de tinere sub 19 ani au născut, 662 dintre acestea înainte să împlinească 15 ani, iar potrivit Băncii Mondiale, România nu a înregistrat niciun progres în această direcție din 2007. Mai mult, trei din 10 femei cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani nu folosesc nicio metodă de contracepție și doar 51 la sută folosesc metode moderne de contracepție”, se arată în documentul transmis Ministerului Educației.

În cadrul acestor cursuri, copiilor și tinerilor ar trebui să li se dea posibilitatea identificării și semnalizării abuzurilor sexuale comise asupra lor, în special de către alți membri ai familiei sau de către colegi de școală, să li se transmită cunoștințe despre sexualitate și funcționarea aparatului reproductiv feminin și masculin, dar și despre diversitatea orientărilor sexuale, care vor ajuta tinerii să-și înțeleagă mai bine propria identitate sexuală și să-i respecte pe cei din jur, indiferent dacă sunt heterosexuali sau LGBT (lesbiene, gay, bisexuale sau transgender).

„Educația sexuală obligatorie este necesară înainte ca tinerii să devină activi sexual. O arată statisticile, o arată realitatea din jurul nostru. O arată și atitudinea oficială a României la nivel internațional cu privire la educația sexuală: țara noastră este semnatară a Programului de Acțiune al Conferinței Internaționale a ONU privind Populația și Dezvoltarea care prevede educație sexuală și servicii de planificare familială accesibile și de calitate pentru toți. O arată chiar și legea din România: reamintim că obligativitatea educației sexuale în unitățile școlare este recunoscută prin Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Însă, în practică, în școlile din România nu se schimbă nimic”, susțin ong-urile semnatare.

Acestea solicită Ministerului Educației Naționale să adopte o poziție oficială pentru obligativitatea educației sexuale în școli, iar Institutului pentru Științele Educației (ISE) introducerea explicită a educației sexuale în noul proiect de politici educaționale „Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculum-ului național”, pentru a nu mai încălca dreptul unor alte generații de copii și tineri la educație sexuală de calitate.

De asemenea, ISE i se cere să elaboreze manuale școlare care să cuprindă informații adecvate vârstei elevilor, relevante și corecte din punct de vedere științific, precum și formarea cadrelor didactice competente pentru predarea educației sexuale.

Organizațiile semnatare salutată promisiunea Ministerului Sănătății din „Strategia pentru Sănătate 2020”, cerând respectarea documentului care prevede: reducerea numărului de sarcini nedorite și avorturi la adolescente și colaborarea cu Ministerul Educației pentru „creșterea nivelului de cunoștințe privind sănătatea reproducerii la tinerii adolescenți”.

„Se solicită ca această colaborare între ministere să asigure accesul gratuit la metode moderne de contracepție pentru tineri, inclusiv în zonele rurale, accesul la avort (atât din punct de vedere financiar, cât și logistic) pentru fetele minore, precedat și/sau urmat de consiliere psihologică, și informarea cu privire la prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală, prin afișe și pliante informative puse la dispoziție în cabinetele medicale școlare, aflate în administrarea autorităților publice locale”, se mai arată în apelul transmis Ministerului Educației.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării