Un incendiu violent, urmat de o explozie, a izbucnit într-o casă în care se aflau trei copii. Bunica lor a încercat să-i salveze, însă un bebeluș a căzut pradă flăcărilor

Un incendiu violent, urmat de o explozie, a izbucnit într-o casă în care se aflau trei copii. Bunica lor a încercat să-i salveze, însă un bebeluș a căzut pradă flăcărilor
Publicat: 28/09/2015, 12:30
Actualizat: 29/09/2015, 08:47

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, colonelul Cristinel Radu, a declarat că, luni dimineață, în jurul orei 9.00, s-a primit un apel la 112 prin care s-a semnalat că la o casă din comuna Oancea a izbucnit un incendiu, urmat de explozia unei butelii.

Acolo au fost trimise două autospeciale cu echipaje de pompieri, din comuna Oancea și din orașul Târgu Bujor, care acționează și în prezent pentru stingerea incendiului.

Potrivit reprezentantului ISU Galați, din primele informații reiese că un bebeluș, în vârstă de 10 luni, a murit în incendiu, bunica acestuia reușind să îi salveze din casa cuprinsă de flăcări pe alți doi frați ai micuțului.

Conform primelor informații, copiii erau lăsați în grija bunicii de către mama acestora, care a plecat, luni dimineață, la muncă, pe câmp, cu alți trei copii, în timp ce tatăl lor s-ar afla la muncă în străinătate.

După stingerea incendiului, pompierii vor recupera corpul neînsuflețit al copilului, a precizat colonelul Cristinel Radu.

Deocamdată nu se cunoaște cauza care a dus la producerea incendiului, pompierii urmând să înceapă o anchetă după lichidarea ultimelor focare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță