Propunerea a fost formulată la cinci luni după moartea a 18 persoane în tabăra de bază de pe Everest, într-o avalanșă declanșată de un cutremur. „Nu credem că trebuie să acordăm permise (de escaladă) unor persoane care nu văd, nu pot merge sau care nu au mâini”, a declarat pentru AFP Govinda Karki. „Escaladarea Everestului nu este o glumă. Nu este o problemă de discriminare. Cum vreți să se facă escaladă fără picioare? Cineva trebuie să ducă persoana cu handicap”, a adăugat el, potrivit Agerpres.
Neozeelandezul Mark Inglis, care își pierduse ambele picioare, a fost în 2006 prima persoană cu dublă amputare care a ajuns pe Everest. Un nevăzător, americanul Erik Weihenmayer, a realizat aceeași performanță în 2001, iar japonezul Yuichiro Miura este până în prezent cel mai vârstnic om care a reușit să ajungă în vârf, la 80 de ani.
Sugestia lui Govinda Karki a fost întâmpinată cu mari rezerve în sectorul alpinismului din Kathamandu, experta în alpinism Elisabeth Hawley considerând-o „nejustificată”.