„Spune-mi, bătrâne, ce ne facem cu sângele de pe mâinile noastre?”

Cu câteva zeci de minute înainte, vorbise Barack Obama, atingând cu precauție și subiectul înțelegerii nucleare cu Iranul (motiv de insatisfacție profundă, deopotrivă pentru saudiți și israelieni – partenerii strategici ai Statelor Unite în regiune). A contextualizat cu delicatețe și antipatia pentru America (manifestă nu doar la persani, dar și la majoritatea arabilor din Orientul Mijlociu – un avantaj pentru ultimele mutări ale lui Putin): „Poporul iranian are o istorie mândră și un potențial extraordinar. Însă cântând nu creează locuri de muncă sau un Iran mai sigur. Dacă Iranul alege o altă cale, va fi bine pentru securitatea regiunii, bine pentru poporul Iranian, bine pentru lume”.

Răspunzând diplomatic la această mângâiere pe creștet, președintele Ruhani a ținut, totuși, în ultimele zeci de secunde ale pacifistului său discurs, să atenționeze Statele Unite asupra sprijinului nejustificat al acestuia pentru „acțiunile inumane ale regimului sionist împotriva persecutatei națiuni palestiniene”.

Ei bine, dacă editorialiștii israelieni au fost nemulțumiți de faptul că, pentru prima oară la o Adunare Generală ONU, președintele Obama a omis să vorbească despre conflictul cu palestinienii, a făcut-o în schimb președintele Iranului, o făcuse cu câteva zile înainte președintele Egiptului, generalul Abdel Fattah Al-Sisi, declarând că întemeierea unui stat palestinian, în granițele dinaintea Războiului de Șase Zile din 1967, cu capitala în Ierusalimul de Est, va înlătura un factor fundamental de instabilitate în zonă.

Și Ruhani (șiit), și Al-Sisi (sunnit), care și-au început discursurile cu formula coranică Bismillah („În numele lui Allah cel Milostiv și Îndurător”), au pus degetul pe rană: nimic nu va dura, până când nu va fi pace între israelieni și palestinieni.

Discuția despre pacea israeliano-palestiniană, situația tenebroasă din zonă, ideea de a aduna la masă dușmani ireconciliabili, îmi amintește de replica din cartea doamnei Ayar Nafisi, care citează din F. Scott Fitzgerald: „Spune-mi, bătrâne, ce ne facem cu sângele de pe mâinile noastre?”.

Joi, în fața Adunării Generale ONU este așteptat să se patetizeze un orator de proporții epopeice, premierul Netanyahu.