Prima pagină » Sport » „Jucăm fără spectatori, dar fără suporteri, niciodată!”. Fanii naționalei sunt invitați să achiziționeze bilete virtuale la meciul cu Finlanda

„Jucăm fără spectatori, dar fără suporteri, niciodată!”. Fanii naționalei sunt invitați să achiziționeze bilete virtuale la meciul cu Finlanda

Atacantul Ciprian Marica a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care îi cheamă pe suporterii români să achiziționeze bilete virtuale pentru partida cu Finlanda, fotografiile fanilor urmând a fi prezentate în vestiarul naționalei.

„Sunt încântat să fiu primul dintre românii care va fi cu inima pe Arena Națională la România – Finlanda! Vino alături de mine, ia un bilet gratuit și chipul tău va fi în vestiar! Intră pe www.arenafanilor.ro și hai să îi susținem pe tricolori! Jucăm fără spectatori, dar fără suporteri, niciodată!”, este mesajul postat de Marica pe site-ul de socializare.

Demersul atacantului român face parte dintr-o campanie publicitară inițiată de Federația Română de Fotbal, după ce Corpul de Control, Etică și Disciplină al UEFA a decis ca reprezentativa României să dispute cu porțile înschise meciul cu Finlanda, din preliminariile Euro-2016. Totodată, UEFA a hotărât ca federația română să achite o amendă de 110.000 de euro ca urmare a incidentelor de la partidele cu Ungaria și Grecia.

Atacantul formației turce Konyaspor Ciprian Marica împlinește, vineri, vârsta de 30 de ani. El a adunat 72 de selecții în prima reprezentativă, reușind să înscrie 25 de goluri. Este al patrulea în topul golgeterilor all-time, la egalitate cu antrenorul secund al naționalei, Viorel Moldovan.

În actuala campanie de calificare, Ciprian Marica a bifat un singur joc, cel de debut, 1-0 în Grecia, când a și reușit să marcheze, din penalti. Pentru partida cu Finlanda, Ciprian Marica nu face parte din lotul convocat de principiu de selecționerul Anghel Iordănescu.

Partida România – Finlanda, din penultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, va avea loc la 8 octombrie, de la ora 21.45, pe Arena Națională.

Autor