Femeia din Vaslui ucisă de soțul său solicitase ordin de protecție în instanță

Femeia din Vaslui ucisă de soțul său solicitase ordin de protecție în instanță
Publicat: 02/10/2015, 22:26

Astfel, Cerasela Fîntînariu a depus, în 20 iulie, la Judecătoria Vaslui, o solicitare pentru un ordin de protecție față de soțul său. Ulterior, femeia a înaintat la aceeași instanță și o cerere de divorț.

Primul termen al procesului în cazul ordinului de protecție față de soțul său a fost stabilit în 22 iulie, iar după mai multe audieri de martori instanța a decis, în 9 septembrie, să respingă cererea femeii.

Cerasela Fîntînariu a atacat însă sentința cu apel la Tribunalul Vaslui, care a stabilit un prim termen în 22 septembrie, când ar fi trebuit să fie audiat soțul femeii, dar procedurile nu s-au îndeplinit. În consecință, procesul a fost amânat, iar după o săptămână Cerasela Fîntînariu a decis să renunțe definitiv la judecată, potrivit portalului instanțelor.

Rudele celor doi soți au declarat anchetatorilor că femeia ar fi luat decizia retragerii solicitării pentru ordin de protecție, întrucât ar fi intenționat să se împace cu soțul său.

Miercuri, la o zi după ce Cerasela Fîntînariu a renunțat la proces, aceasta, soțul său și fiica lor au mers împreună la părinții femeii, în localitatea vasluiană Draxeni, iar la întoarcerea spre locuința lor din Poienești, Constantin Fîntînariu și-ar fi atacat soția cu o baionetă. După ce ar fi ucis-o pe soție în mașină, bărbatul a aruncat cadavrul într-un șanț de pe marginea unui drum din apropierea localității Cănțălărești.

De asemenea, Constantin Fîntînariu și-ar fi înjunghiat de mai multe ori fiica de 16 ani, aflată în aceeași mașină, care ar fi încercat să-și apere mama.

Ulterior, bărbatul a luat-o pe fată și a închis-o în portbagajul mașinii și a mai parcurs câteva zeci de kilometri, apoi a abandonat mașina într-o pădure din apropiere de Poienești. Fata a fost găsită în portbagaj câteva ore mai târziu de către rude, anunțate chiar de către tatăl său.

Adolescenta a fost transportată în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, fiind apoi transferată la Spitalul de Copii din Iași și supusă unor intervenții chirurgicale.

„Victima avea multiple plăgi tăiate la nivelul pieptului, mâinilor și spatelui. Minora a afirmat că respectivele răni i-au fost provocate de tatăl său”, declara, miercuri, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Petru Iftene.

Polițiștii au început căutările bărbatului de 45 de ani miercuri seară, însă până în prezent nu a fost găsit. La acțiunile de căutare, care se desfășoară în mai multe comune din județul Vaslui, limitrofe localității Poienești, participă sute de polițiști, jandarmi și localnici.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Măsură nouă pentru șoferii care au probleme cu legea. A fost deja integrat și funcționează...
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
EXCLUSIV! Un șofer din Galați a devenit erou după ce a oprit traficul pentru a...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
O pictură celebră a lui Van Gogh respectă surprinzător de bine legile fizicii