Mircea Dușa: O minoritate trebuie să respecte Constituția și legile țării în care trăiește

Mircea Dușa: O minoritate trebuie să respecte Constituția și legile țării în care trăiește
Publicat: 03/10/2015, 20:45

„Cred că ar trebui să înțeleagă și organizațiile care îi reprezintă pe etnicii maghiari, care sunt oameni modești și oameni la fel de echilibrați ca și noi, că o dispută continuă, a pune continuu paie pe foc nu este benefic și că într-un stat democratic o minoritate trebuie să respecte Constituția și legile țării în care trăiește, iar disputele care se referă la autonomia teritorială nu-și au locul. Constituția României este una foarte clară și chiar în primul ei articol consfințește suveranitatea statului”, a declarat ministrul Apărării Naționale.

Mircea Dușa a menționat că atunci când reprezentanții minorităților dobândesc anumite demnități publice, fie că este voba despre parlamentari sau de alte funcții de rang înalt în stat, și jură pe Constituție că vor respecta legea fundamentală și celelalte legi ale țări, „atunci să o și facă”.

„Nu în momentul solemn, când dobândești mandatul, să spui una și apoi toată acțiunea ulterioară să fie în contradicție cu ceea ce ai jurat să respecți. Să nu mai învrăjbească cetățenii pe care îi reprezintă împotriva cetățenilor majoritari”, a mai spus ministrul Apărării.

Potrivit acestuia, la un deceniu de la înființare, Forumul Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș a devenit o organizație reprezentativă și un factor de echilibru în zonă, aplanând tensiunile create de politicieni și care ar fi putut afecta negativ conviețuirea dintre români și maghiari.

„A întreprins analize, a documentat viața românilor din cele trei județe, dar mai ales felul în care se raportează românii la instituțiile și autoritățile județene, a realizat materiale care au fost puse la dispoziția decidenților la nivel național, în anumite probleme privind gestionarea activității economice, administrative din aceste județe. Foarte multe din propunerile forumului s-au regăsit și în legile care au fost adoptate în această perioadă și eu pot să apreciez că forumul, chiar dacă a tras de multe ori semnale de alarmă, a fost un factor de echilibru în acest județe și de multe ori, când apăreau discuții care nu sunt normale într-un stat democratic, a fost cel care a găsit mijloacele și acțiunile de echilibru pentru ca tensiunile pe care le creaseră politicienii în aceste zone să nu aibă efecte în conviețuirea dintre români și maghiari”, a spus ministrul Apărării.

Reprezentanții românilor din județele Harghita, Covasna și Mureș s-au întâlnit, sâmbătă, la Izvoru Mureșului, pentru a discuta problemele prioritare ale comunităților românești și au solicitat măsuri pentru protejarea și afirmarea identității lor. La eveniment a participat și ministrul Mircea Dușa.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea