Proiectul de modificare a Legii 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare prevede că „nu este necesară obținerea autorizației de construire pentru extinderea cimitirelor cu suprafețe de teren limitrofe, pentru executarea însemnelor, a bordurilor sau a împrejmuirilor locurilor de înhumare, pentru realizarea de obeliscuri sau a altor lucrări de artă plastică din cimitir”.
Inițiatorii arată în expunerea de motive a proiectului de lege că persoanele juridice care au în posesie cimitire din România se confruntă, în acest moment, cu o situație deosebit de delicată, generată de imposibilitatea găsirii unor soluții de extindere a cimitirelor din localitate, „în absența unui sprijin nemijlocit”.
În România, cimitirele se află în proprietatea publică a statului, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităților locale de cult/biserici, în cazul cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociațiilor și fundațiilor, cât și în proprietatea unui alt stat, cu respectarea tratatelor la care România este parte.
În zona rurală, care cuprinde aproximativ 13.000 de sate, cimitirele sunt preponderent în proprietatea administrațiilor publice locale.
Proiectul este inițiat de mai mulți parlamentari, între care senatorul Octavian-Liviu Bumbu (UNPR), deputatul Ionel Arsene (PSD), deputatul Ioan Dîrzu (PSD), deputatul Vlad Marcoci (PSD), deputatul Ion Melinte (PSD), deputatul Ioan Munteanu (PSD) și deputatul independent Sorin Teju.
Propunerea de modificare a Legii 102/2014 ar urma să fie dezbătută, într-o primă etapă, în comisiile de specialitate ale Senatului, apoi în plenul acestei Camere. Forul legislativ decizional este Camera Deputaților.