Sezonul Nobel începe luni: Merkel, papa Francisc și modificările genomului, printre favoriți

Sezonul Nobel începe luni: Merkel, papa Francisc și modificările genomului, printre favoriți
Publicat: 04/10/2015, 17:14

În ceea ce privește premiul Nobel pentru literatură, obținut anul trecut de francezul Patrick Modiano, anul acesta, Academia suedeză a primit 259 de propuneri din partea unor edituri, societăți literare și universități, potrivit Wall Street Journal.

În 2015, printre favoriți, potrivit casei de pariuri Ladbrokes din Marea Britanie, se numără Svetlana Alexievich, din Belarus, scriitoare și jurnalistă, considerată favorită și anul trecut, japonezul Haruki Murakami, un scriitor care se află de mulți ani printre numele extrem de vehiculate, scriitorul kenyan NgÅ©gÄ© wa Thiong”o, și el prezent în ultimii ani pe lista scurtă, Philip Roth, unul dintre marile nume ale literaturii americane contemporane, Joyce Carol Oates, despre care fanii se tem că este prea populară pentru o astfel de distincție – lucru infirmat de Academia suedeză, care l-a premiat, în 2010, pe autorul de bestselleruri Mario Vargas Llosa -, și poetul sirian Adonis, care trăiește în exil la Paris din anii 1960 și este considerat posibil câștigător de peste un deceniu.

În ceea ce privește distincțiile științifice, site-ul Sciences et Avenir a centralizat predicțiile făcute de mai multe publicații celebre din domeniu, precum și o listă de favoriți realizată de Thomson Reuters ScienceWatch, analizând în același timp și câștigătorii altor prestigioase premii din aceste domenii, precum Lasker, în medicină, și Kavli, în fizică.

Astfel, referitor la premiul Nobel pentru medicină/ fiziologie, descoperirile mecanismelor moleculare aflate de la originea ritmurilor circadiene (americanii Jeffrey Hall, Michael Rosbach și Michael Young), studii despre stresul celular (japonezul Kazutoshi Mori și americanul Peter Walter), despre modificarea celulelor pentru a le face mai sensibile la lumină, un principiu al optogeneticii (americanul Karl Deisseroth), o nouă abordare terapeutică a cancerului, prin administrare de anticorpi (americanul James Allison), și studii asupra florei microbiene intestinale (americanul Jeffrey Gordon) se numără printre favoriți.

În fizică, Sciences et Avenir menționează studii despre conceptul metamaterialelor (britanicul John Pendry), informația cuantică (francezul Alain Aspect și canadianul Gilles Brassard), nanogeneratoare (americanul Zhong Lin Wang) și materia neagră (americanca Vera Rubin).

Premiul Nobel pentru chimie îi are ca favoriți, printre alții, pe Emmanuelle Charpentier, de la Helmholtz Center for Infection Research din Germania, și Jennifer Doudna, de la Universitatea California, Berkley, din Statele Unite. Ele au fost alese pentru dezvoltarea metodei CRISP-Cas9 în domeniul editării genomului. Tehnologia a luat prin surprindere domeniul biologiei, generând lupte acerbe pentru obținerea unor patente între diverse start-up-uri și universități, dar și dezbateri aprinse despre natura etică a potențialului său de modificare a embrionilor umani.

Printre ceilalți concurenți la premiul Nobel pentru chimie se află John Goodenough, de la Universitatea Texas din Austin, și Stanley Wittingham, de la Universitatea Binhamton din New York, pentru cercetările lor ce au vizat dezvoltarea bateriilor pe bază de ioni de litiu, dar și Carolyn Bertozz, de la Universitatea Stanford, pentru contribuțiile sale din domeniul „chimiei bioortogonale”, care se referă la reacțiile chimice din celule vii și organisme.

Pentru premiul Nobel pentru medicină, Thomson Reuters i-a ales pe Kazutoshi Mori, de la Universitatea Kyoto, și Peter Walter, de la Universitatea California din San Francisco. Cei doi savanți au arătat că un anumit mecanism – răspunsul la proteinele depliate (UPR) – acționează ca „un sistem de control al calității” în interiorul celulelor, hotărând dacă o celulă deteriorată va trăi sau va trebui să moară. Alt concurent este Jeffrey Gordon, de la Universitatea Washington din St. Louis, care a evidențiat relația ce există între dietă, metabolism și microbiii care trăiesc în intestinul uman.

Cancelarul german Angela Merkel, papa Francisc și Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) sunt considerați favoriții la premiul Nobel pentru pace, dintr-un total de 273 de candidați, informa agenția DPA în urmă cu câteva zile.

Kristian Berg Harpviken, directorul Institutului de Cercetări asupra Păcii din Oslo, este de părere că acest premiu va fi acordat unei personalități care s-a evidențiat în timpul crizei refugiaților, menționând-o pe Angela Merkel, pentru faptul că a dat dovadă de „autoritate morală într-un moment critic”. Merkel a fost nominalizată de legislatorii germani pentru rolul ei în medierea unui acord de încetare a focului în Ucraina, a mai precizat Harpviken.

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), un dublu câștigător al acestui premiu, este un candidat puternic, potrivit unor istorici norvegieni care administrează un site despre premiul Nobel pentru pace. Unul dintre ei, Asle Sveen, a spus că acest Comitet Nobel ar putea opta să recunoască un tratat internațional, cum ar fi acordul recent dintre Iran și cele șase puteri ale lumii, care urmărește limitarea activității nucleare în schimbul ridicării sancțiunilor asupra Teheranului. Tratatul de pace negociat între Guvernul din Columbia și Forțele Armate Revoluționare reprezintă un alt exemplu.

„Este riscant. Au făcut acest lucru cu tratatele din Orientul Mijlociu și cu tratatul de pace din Vietnam, în 1973”, a spus Sveen. „America Latină, ca regiune, nu a primit un premiu de pace din anul 1992, iar tratatul din Columbia are o mare șansă de succes”, a spus el.

Dan Smith, directorul Institutului de Cercetare asupra Păcii Internaționale de la Stockholm, a spus că acest comitet ar putea dori să sublinieze faptul că „acesta este anul climatului”, referindu-se la conferința internațională care va avea loc în luna decembrie, la Paris, privind încălzirea globală.

Papa Francisc ar putea fi un laureat dacă acest comitet va alege să premieze dreptatea socială, a spus Smith. Papa a fost nominalizat de membrul norvegian al Parlamentului Abid Raja, care a făcut referire la angajamentul papal privind dreptatea socială și apărarea libertății religiilor.

Comitetul Nobel a făcut alegeri surprinzătoare în trecut, uneori generând controverse. Alegerea, în 2009, a președintelui american Barack Obama este unul dintre exemplele recente, în condițiile în care, la acea vreme, el fusese numit în funcție de mai puțin de un an. În 2010, autoritățile chineze au fost deranjate de faptul că premiul a fost oferit disidentului aflat după gratii Liu Xiaobo.

Premiul pentru medicină marchează debutul sezonul Nobel, care va continua, marți, cu premiul Nobel pentru fizică.

Miercuri va fi decernat premiul Nobel pentru chimie.

Potrivit tradiției, și spre deosebire de celelalte premii, data la care va fi anunțat Nobelul pentru literatură va fi comunicată doar cu câteva zile înainte. De obicei, acest premiu este anunțat într-o joi. Premiul ar putea fi atribuit în acest an pe 8 sau pe 15 octombrie.

Câștigătorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinței exprimate de fondatorul prestigioaselor distincții, Alfred Nobel – va fi anunțat vineri.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 12 octombrie.

Laureații vor primi câte o medalie din aur și un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 850.000 de euro), care poate fi împărțit între cel mult trei câștigători pe fiecare categorie.

Laureații își vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm și la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepția celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituții. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinței sale din testament.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?