Prima pagină » Magazin » Programul „Trăsniții” de la Prima TV a depășit „Familia Simpson” în Cartea Recordurilor

Programul „Trăsniții” de la Prima TV a depășit „Familia Simpson” în Cartea Recordurilor

Programul
Guinness Book a desemnat "Trăsniții" ca fiind cel mai longeviv sitcom din lume, în funcție de numărul de episoade difuzate, producția românească surclasând animația "The Simpsons", care a deținut anterior recordul mondial, potrivit unui anunț al televiziunii Prima TV, care difuzează acest program.

Cu un număr total de 1.345 de episoade, însumate cu cele trei denumiri sub care serialul a fost difuzat la Prima TV, respectiv „Trăsniți în N.A.T.O.”, „Trăsniți din N.A.T.O.” și „Trăsniții”, sitcom-ul produs de Grig Chiroiu a intrat în Guinness World Records doar cu cele 689 de episoade înregistrate sub titulatura de „Trăsniții” și difuzate până la recunoașterea acestei performanțe, respectiv 7 septembrie.

Astfel, programul românesc a depășit show-ul american „The Simpsons”, care a deținut până de curând recordul modial, cu 573 de episoade, conform Prima TV.

„Am intrat în Guinness Book! Am reușit! Suntem recunoscuți internațional, suntem fenomenali, mondiali, victorioși, mândri și de neoprit, suntem fericiți până la lacrimi și atât de entuziasmați încât am vrea să vă îmbrățișăm și să vă pupăm pe toți. Acest titlu înseamnă atestarea unui efort susținut timp de doisprezece ani, înseamnă împlinirea unui vis pe care l-am tot avut în ultimii cinci ani, înseamnă că acum toți fanii noștri se pot făli și se pot lăuda cu noi”, a declarat Grig Chiroiu în numele echipei sale.

Povestea „Trăsniților” a început în anul 2003, cu „Trăsniți în N.A.T.O.”, un serial care urmărea cu umor peripețiile soldaților români, înregimentați în prima unitate N.A.T.O. de pe teritoriul României. Și au luptat soldații pe frontul de la Prima TV până în sezonul al nouălea, când „și-au aruncat unitatea în aer și au fost dați afară din serviciul militar”. Astfel, și-au început viața „civilă” și au devenit „Trăsniți din N.A.T.O.”. Din sezonul al 13-lea și-au spus simplu „Trăsniții” și au bătut recordul sitcom-urilor românești. În prezent, ajuns la cel de-al 25-lea sezon, serialul de la Prima TV a devenit cel mai logeviv din lume (în funcție de numărul de episoade difuzate).

Povestea „Trăsniților” continuă, sitcom-ul fiind difuzat, de luni până joi, de la ora 22.00, la Prima TV.