Procurorii DNA care instrumentează dosarul de trafic de influență și cumpărare de influență în care apare numele companiei Apa Nova București susțin că, pe lângă „serviciul de securitate” intern care funcționa la nivelul Apa Nova București, format din foști lucrători ai unor servicii de informații, compania a încheiat, de asemenea, un contract cu o firmă privată, care avea sarcina de a-i monitoriza pe angajații companiei pentru a se asigura că aceștia nu divulgă date „despre activitatea ilicită a agentului economic”.
Informația apare în motivarea Curții de Apel Ploiești, unde s-a judecat contestația DNA față de decizia Tribunalului Prahova de a-i cerceta sub control judiciar pe trei dintre suspecții din acest dosar, contestație respinsă de Curtea de Apel.
„Deosebit de important este și faptul că la nivelul SC Apa Nova București SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foști lucrători ai serviciilor de informații care efectuează filaje și interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic și care încearcă în acest mod să țină sub control divulgarea de către angajații companiei de date care să conducă la depistarea activităților nelegale derulate. Totodată, în același scop a fost încheiat un contract cu SC Sis Strategy SRL administrată de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian. Astfel, s-a indus în permanență o stare de teamă angajaților, scopul fiind ca aceștia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic”, se arată în documentul citat.
În acest context, procurorii susțin că filajele s-au făcut „în mod nelegal” și „fără acordul angajaților”.
Potrivit aceleiași surse, doi dintre directorii de la Apa Nova București audiați în acest dosar – directorul executiv Mihai Savin și directorul adjunct Irina Munteanu – au afirmat, în declarațiile date ca martori la DNA Ploiești, că în ultimele luni s-au simțit „filați” de către angajații respectivei firme private.
Instanța a decis să respingă contestația procurorilor și să mențină controlul judiciar.
„În ceea ce privește susținerea că la nivelul SC Apa Nova București există un serviciu de securitate, prin intermediul căruia inculpatul Semenescu Ovidiu Traian ar induce o stare de temere angajaților, se constată că, dacă în privința existenței acestui serviciu există dovezi, martorii Savin Mihai, Munteanu Irina Elena și martorul amenințat D.D. declarând că de circa 2-3 luni sunt supuși unor activități de filaj din partea SC Sis Strategy SRL despre care nu aveau cunoștință și în privința cărora nu și-au dat acordul, în egală măsură, se constată că niciunul dintre aceștia nu a furnizat informații suficiente din care să rezulte implicarea inculpatului Semenescu în astfel de monitorizări și nici în privința scopului pentru care a fost înființat acest serviciu, pentru a se putea aprecia asupra riscului ca salariații societății să fie timorați în legătură cu declarațiile pe care le-ar putea da în prezenta cauză”, se precizează în încheierea de ședință a Curții de Apel Ploiești.
De altfel, conform documentului citat, avocatul omului de afaceri Ovidiu Semenescu a susținut, în fața instanței, la ședința din 30 septembrie, că „există elemente care arată că a existat o anumită monitorizare”, însă a negat că aceasta ar fi avut drept scop monitorizarea angajaților pentru a-i determina să facă ori să nu facă ceva anume, susținând că scopul monitorizării era acela de a se asigura că nu se „sifonează” bani din firmă.
„Chestiunile cu privire la art. 226 din Cod penal, respectiv la violarea vieții private, susține (avocatul lui Ovidiu Semenescu – n.r.) că există elemente care arată că a existat o anumită monitorizare, însă Ministerul Public omite a fi avut în vedere că scopul nu a fost acela de a determina o anumită conduită angajaților ca urmare a descinderii DNA, din declarații urmând a se vedea că scopul era cu totul altul, respectiv acela de a se asigura că se respectă obligațiile corporatiste și că nimeni nu «sifonează» bani din această societate privată”, se mai arată în încheierea de ședință redactată de Curtea de Apel Ploiești.
Costin Berevoianu, fostul consilier al primarului suspendat Sorin Oprescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu și omul de afaceri Ovidiu Semenescu au fost reținuți, în 24 septembrie, de DNA Ploiești în dosarul de corupție în care este vizată compania Apa Nova, iar ulterior instanța a decis să fie cercetați sub control judiciar.
În 24 septembrie, procurorii DNA Ploiești au ridicat documente de la Apa Nova, Primăria Sectorului 1 și Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează fapte de corupție ce ar fi fost comise de persoane din conducerea societății. De asemenea, anchetatorii au făcut percheziții și la cinci locuințe și sedii de firme care au legătură cu faptele vizate. O zi mai târziu, procurorii DNA Ploiești au ridicat documente și de la sediul Apa Nova Ploiești, care are contract cu autoritățile din municipiu.
Procurorii arată că, în perioada 2008-2015, Semenescu, Moisescu și Berevoianu și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale municipiului București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București) în beneficiul agenților economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obținând în schimb de la reprezentanții acestora sume importante de bani.