Prima pagină » Știri » Cazul Mircea Băsescu: DNA cere închisoare pentru patru membri ai familiei Anghel

Cazul Mircea Băsescu: DNA cere închisoare pentru patru membri ai familiei Anghel

Cazul Mircea Băsescu: DNA cere închisoare pentru patru membri ai familiei Anghel
Cazul Mircea Băsescu: DNA cere închisoare pentru patru membri ai familiei Anghel

Ultimul termen în procesul în care cinci dintre membrii familiei Anghel sunt judecați pentru șantajarea lui Mircea Băsescu a avut loc, marți, la Tribunalul Constanța.

Procurorul DNA a cerut ca Florin Anghel, Izaura Anghel, Fănica Anghel și Marius Constantin să fie condamnați la închisoare, în timp ce Grinică-Ion Anghel să fie internat într-un centru educativ. De asemenea, DNA a solicitat instanței să admită cererea părții civile din acest dosar, Mircea Băsescu, și obligarea inculpaților la plata de despăgubiri către acesta.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Tașcă, a spus că a cerut daune morale de 1 milion de euro pentru clientul său, precizând că instanța este cea care va decide valoarea despăgubirilor. El a menționat că acțiunea civilă este întemeiată pe faptul că a fost adus un prejudiciu de imagine clientului său, dar și presiunea la care a fost supus de către inculpați în urma acțiunilor de șantaj.

Mircea Băsescu a spus, în fața instanței, că este de acord cu concluziile formulate de avocatul său, dar și de DNA și că dorește pedepse mai mari pentru Florin Anghel și pentru Izaura Anghel. El a mai cerut ca cei cinci să fie obligați să îi plătească daune morale de 1 milion de euro.

Avocatul celor cinci membri ai familiei Anghel, Pavel Abraham, a cerut Tribunalului Constanța achitarea clienților săi și respingerea pretențiilor civile ale lui Mircea Băsescu, pe care le-a catalogat ca fiind „nefondate”, „ridicole” și „jenante”.

În ultimul cuvânt pe care l-a avut în fața instanței, Izaura Anghel a spus plângând că nu este vinovată, pentru că nu l-a șantajat pe Mircea Băsescu. Mama ei, Fănica, a afirmat la rândul ei plângând, că nu l-a șantajat pe Mircea Băsescu, cerând să nu fie condamnată la închisoare pentru că nu suportă regimul de detenție, suferind de mai multe boli.

De asemenea, Marius Constantin și Grinică Ion Anghel și-au susținut nevinovăția.

Florin Anghel a spus instanței că trebuie să fie achitat pentru că nu este vinovat.

„Nu sunt vinovat. Să-mi dați achitarea că nu sunt vinovat. Cum să-l șantajez? Îl omoram dacă era să-i fac ceva”, a spus Florin Anghel.

Totodată, cei cinci inculpați au afirmat că sunt de acord să presteze muncă în folosul comunității.

Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea pentru 20 octombrie.

Soția lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin și Grinică-Ion Anghel, precum și fiica și ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție din Constanța, la sfârșitul lunii iunie 2014, fiind acuzați de șantajarea lui Mircea Băsescu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor constănțeni, în 1 noiembrie 2013, Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar amenințând cu dezvăluirea în presă a unor informații compromițățoare, de corupție, în care ar fi fost implicat acesta și familia sa.

În 26 martie 2014, Florin Anghel, împreună cu mama sa, Fănica, l-au amenințat și pe Marian Căpățână, martor în dosar, pentru a-l determina să dea suma de 280.000 de euro sau să își transfere averea în proprietatea lor. Ulterior, în 26 mai și 29 mai, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, concubinul acesteia, Marius Constantin, și fratele minor al femeii, Grinică Ion Anghel, au mers din nou la Mircea Băsescu, cu aceleași amenințări despre pretinsa implicare în infracțiuni de corupție, cu scopul de a-l determina să le dea cei 280.000 de euro.

Conform sursei citate, în 29 mai 2014, cei trei au primit 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, fiind prinși în flagrant de procurorii anticorupție.

Citește și