Traian Băsescu, despre dosarele în care e implicat: „Nu mă încurcă. Știu că nu am încălcat legea”

Traian Băsescu, despre dosarele în care e implicat: „Nu mă încurcă. Știu că nu am încălcat legea
Publicat: 07/10/2015, 10:37
Actualizat: 07/10/2015, 12:10

„Nu mă încurcă pentru că știu că nu am încălcat legea”, a răspuns Traian Băsescu, întrebat dacă dosarele în care este implicat îi afectează planurile politice.

Traian Băsescu s-a prezentat miercuri la Judecătoria Sectorului 5, unde se judecă redeschiderea dosarului răpirii jurnaliștilor români.

Fostul președinte ar urma să își anunțe în aceste zile înscriere în PMP.

Săptămâna trecută, Băsescu preciza că va face anunțul până la 10 octombrie, menționând că vrea să creeze „un partid nou, care să nu fi fost implicat în toate compromisurile perioadei de tranziție” și că nu trebuie să fie neapărat „autoritatea executivă zero” a formațiunii.

De asemenea, el nu a exclus posibilitatea de a candida din nou la Primăria Capitalei. „Nu spun nici nu, nici da. (…) Abia construim un partid, vedem pe urmă”, a declara el, săptămâna trecută.

Până acum, fostul șef al statului este implicat în trei dosare penale: dosarul răpirii jurnaliștilor români, dosarul Casa Mihăileanu și dosarul de șantaj deschis ca urmare a plângerii penale depuse de senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea, în care Băsescu a cerut medierea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal