Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brăila, Jenel Șogor, oamenii legii au început cercetările în acest caz după ce filmulețul a fost postat pe o rețea de socializare.
Astfel, în imagini apar trei tineri din localitatea Tătaru, în timp ce tăiau coada unui câine cu un topor ruginit. Aceștia râdeau în hohote în timp ce animalul, care era așezat pe o buturugă, se zvârcolea de durere. Scena a fost filmată de un al patrulea tânăr, ulterior filmulețul fiind postat pe o rețea de socializare.
Între timp înregistrarea a fost ștearsă de pe internet, însă polițiștii au întocmit un dosar penal pentru rănire sau schingiurire a animalelor, cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, fiind duși la audieri.
De asemnea, oamenii legii au stabilit că printre cei patru tineri se afla și proprietarul câinelui, iar filmulețul a fost înregistrat în gospodăria acestuia.
La ora transmiterii acestei știri, doi dintre cei patru tineri sunt audiați la Poliția Dudești. Anchetatorii susțin că tinerii ar fi declarat că în zona din care provin este o tradiție să tai coada câinilor pentru a deveni mai răi.
Iubitorii de animale au deschis o petiție online prin care cer pedepsirea tinerilor care au chinuit câinele, până în prezent fiind strânse peste 9.000 de semnături.