Actorul a devenit celebru grație rolului Pat Blundetto, unchiul mafiot – retras din activitate – al protagonistului serialului, Tony Soprano, interpretat de regretatul actor James Gandolfini.
Frank Albanese a apărut și pe marele ecran, în filme cu mafioți precum „Băieți buni/ Goodfellas” și două dintre cele trei lungmetraje din seria „Nașul/ Godfather”, dar și în filmul polițist „Fără speranță/ Dead Presidents”.
În tinerețe, Frank Albanese a fost pugilist, boxând la categoria grea, însă a fost nevoit să renunțe la sport la vârsta de 19 ani, după ce a suferit o leziune cerebrală. Prietenia sa cu campionul mondial la categoria mijlocie Rocky Graziano l-a ajutat să obțină primul lui rol ca actor profesionist, în drama din 1968 „The Brotherhood”, în care rolul principal a fost jucat de Kirk Douglas.