Reacția Episcopiei, după ce trei preoți au fost arestați în Grecia pentru că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie

Reacția Episcopiei, după ce trei preoți au fost arestați în Grecia pentru că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Cristian Ștefan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a trimis în Grecia adeverințe prin care se atestă că cei trei preoți bănuiți de furt sunt angajați ai episcopiei.

„Vineri, s-au trimis adeverințe în Grecia pentru fiecare dintre cei trei preoți, ni s-au cerut de către o doamnă care este ghidul grupului de pelerini, pentru că este un proces și aveau nevoie de o dovadă potrivit căreia sunt angajați ai Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Din ce ni s-a transmis, 99% vor fi eliberați pentru că sunt nevinovați. Sunt reținuți de Poliția din Grecia din ceea ce știm. Mai știm și că aveau asupra lor oseminte luate din gropile comune de la Aiud ale martirilor, foști deținuți politici ai închisorii de acolo, pentru care nu aveau acte de proveniență, și s-au cerut documente și de la Aiud care urmează să le fie trimise”, a declarat Ștefan.

Potrivit acestuia, cei trei preoți au luat osemintele ca să cumpere o raclă în care să le pună, „dar nu au gândit această acțiune cum trebuie”.

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a adăugat că cei trei preoți nu ar trebui considerați „hoți” înainte de a exista dovezi, susținând că trebuie să se aplice și în cazul acestora prezumția de nevinovăție.

„Ce trei preoți au fost suspendați de la slujire pentru că au plecat în pelerinaj și într-o țară străină fără acordul ierarhului, a fost un act de indisciplină. Au cerut doar concediu și au depus cerere la protopopiat. Până acum nu au fost cunoscuți cu probleme”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Cei trei preoți din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului au fost suspendați de la slujire, după ce au fost arestați în Grecia, pentru că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie de la o mănăstire.

Patriarhia Română a fost anunțată de autoritățile elene, prin intermediul Mitropoliei de Kalavrita – Grecia, că trei preoți români au fost arestați.

„Cei trei preoți cercetați de autoritățile elene, care fac parte din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, au fost suspendați din slujirea preoțească până la finalizarea anchetei și lămurirea situației. Această decizie este în conformitate cu articolul 63, aliniatul 2, din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. La revenirea în țară, situația celor trei preoți va fi cercetată de autoritățile bisericești competente”, arăta Patriarhia Română, într-un comunicat de presă transmis joi agenției MEDIAFAX.

Cei trei preoți, din Satu Mare, erau, cu un grup de aproximativ 40 de persoane, în pelerinaj în Grecia, organizat de o firmă din Deva, potrivit unor surse oficiale.

Ajunși la Mănăstirea Mega Spileo, cei trei preoți, împreună cu o altă persoană, au furat mâna Sfântului Haralambie, fiind prinși și, ulterior, arestați, au precizat sursele citate.

Presa relata că, în momentul în care au observat că sunt urmăriți de către polițiști, preoții ar fi aruncat mâna Sfântului Haralambie într-un râu.

Mănăstirea Mega Spileo este într-o peșteră, aflată la o distanță de zece kilometri de orașul grecesc Kalavrita.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...