Un constănțean a ajuns la spitalul de psihiatrie, după ce a mințit pentru a lipsi de la locul de muncă. Ce motiv șocant a invocat bărbatul

Un constănțean a ajuns la spitalul de psihiatrie, după ce a mințit pentru a lipsi de la locul de muncă. Ce motiv șocant a invocat bărbatul
Publicat: 12/10/2015, 16:08
Actualizat: 06/06/2018, 10:22

Potrivit anchetatorilor, directorul unei grădinițe din Constanța a sunat, luni dimineață, la 112 și a povestit a fost anunțat că unul dintre copiii care frecventează cursurile instituției ar fi fost ucis de tatăl său, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Imediat, polițiști de la Secția 2 din Constanța s-au deplasat la locuința respectivă, unde au constatat că sesizarea nu se confirmă. Ei l-au găsit pe tatăl băiețelului, în vârstă de 42 de ani, în stare avansată de ebrietate și au stabilit că, pentru a-și motiva absența de la muncă, acesta le-a spus colegilor că și-ar fi spânzurat copilul.

De asemenea, bărbatul sunase și la grădinița la care merge băiețelul și anunțase același lucru.

Polițiștii l-au dus pe bărbat la Spitalul de Neuropsihiatrie Palazu Mare, iar copilul a fost preluat în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Reprezentanții acestei instituții spun că în grija lor se află și un alt copil al bărbatului, o fetiță în vârstă de 10 ani, care a fost preluată în iunie 2015, după ce a sunat singură la Protecția Copilului și a spus că era agresată de tată. Băiatul a rămas atunci în grija tatălui după ce inspectorii au constatat că acesta se purta bine cu el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cartofii perfecți pentru prăjit. Acest soi e folosit de marii bucătari
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?