Potrivit ANI, 14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator și-au angajat rudele în birourile lor parlamentare, valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese fiind de 1.062.798 de lei (aproximativ 240.000 de euro).
Astfel, au fost găsiți în conflict de interese deputații Mihăiță Calimente, Liviu-Bogdan Ciucă, Gheorghe Firczak, Iulian Iancu, Miron Ignat, George Ionescu, Kelemen Atilla-Bela-Laszlo, Ion Micioalcă, Iuliu Nosa, Laurențiu Nistor, Vasile Daniel Oajdea, Neculai Rățoi, Ion Stan și Mădălin Ștefan Voicu, precum și senatorul Cătălin Croitoru.
În conflict de interese au fost, în timpul mandatelor de parlamentar, și foștii deputați Aledin Amet, Gheorghe Ana, Ștefan Vasile Beres, William Gabriel Brânză, Viorel Vasile Buda, Sorin Gheorghe Buta, Petru Călianu, Vasile Cărare, Radu Eugeniu Coclici, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Mircia Giurgiu, Pavel Horj, Doru Brașoan Leșe, Corneliu Olar, Sorin Ștefan Zamfirescu și Dan Radu Zătreanu.
Dintre aceștia, în cazul foștilor deputați Viorel Cărare, Sorin Ștefan Zamfirescu și Dan Radu Zătreanu și a senatorului Cătălin Croitoru, ANI a sesizat Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese.
În cazul celorlalți 28 de foști sau actuali parlamentari a intervenit termenul de prescripție de cinci ani pentru conflictul de interese de natură penală, a precizat ANI.