Într-o notificare către Congres, președintele Barack Obama afirmă că o forță inițială de 90 de militari a început să fie mobilizată de luni în Camerun, cu acordul Guvernului Yaounde.
Trupele urmează să „efectueze operațiuni de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere aeriene în regiune”, precizează Obama. „Aceste forțe sunt echipate cu arme pentru a-și asigura protecția și securitatea și vor rămâne în Camerun până când nu mai este nevoie de susținerea lor”, adaugă el.
Oficiali americani au declarat miercuri, sub protecția anonimatului, că trupele americane urmează să ofere informații unei forțe internațional create să lupte împotriva Boko Haram, alcătuită din militari din Nigeria, Niger, Camerun, Ciad și Benin.
Boko Haram, care vrea să creeze un „califat” și care s-a aliat cu Statul Islamic (SI), și-a multiplicat anul acesta atacurile peste frontieră, asupra vecinilor Nigeriei.
Două atacatoare sinucigașe au omorât duminică nouă persoane în orașul Mora, în regiunea cameruneză Nordul Îndepărtat, un mijloc la care Boko Haram recurge tot mai des.
Oficialii americani citați mai afirmă că militarii americani urmează să fie mobilizați inițial în orașul Garoua, în nordul Camerunului, în apropiere de frontiera cu Nigeria. Această forță urmează să utilizeze avioane fără pilot de supraveghere de tip Predator, au precizat ei.
Casa Albă a anunțat că decizia nu reprezintă un răspuns în urma vreunei schimbări a evaluării amenințărilor în regiune.
Statele Unite nu au trupe combatante în Africa, dar au consolidat susținerea pe care o oferă aliaților lor în regiune în lupta împotriva Boko Haram.