Gică Popescu, lăudat de Judecătoria Sectorului 4. Motivele pentru care fostul fotbalist ar putea fi eliberat

Gică Popescu, lăudat de Judecătoria Sectorului 4. Motivele pentru care fostul fotbalist ar putea fi eliberat
Publicat: 19/10/2015, 19:19

„Potrivit caracterizării atașate la dosar, condamnatul a participat la activitățile de educație și intervenție psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere și a desfășurat activități productive în interiorul locului de deținere din aprilie 2014. A elaborat și publicat patru lucrări științifice în perioada septembrie 2014 – martie 2015 iar în prezent este în curs de redactare a unei alte lucrări. Nu a fost sancționat disciplinar pe perioada detenției iar pentru implicarea în cadrul activităților productive și de reintegrare socială a fost recompensat de 11 ori în perioada mai 2014 – august 2015 (de șapte ori cu învoire de a ieși din penitenciar)”, se arată în motivarea judecătoriei.

Judecătorul a mai reținut că „petentul execută pedeapsa în regim semideschis, nu este cunoscut cu antecedente penale iar pe perioada detenției a menținut permanent legătura cu mediul de suport prin vizitele soției și apeluri telefonice, beneficiind de sprijin moral și material din partea familiei”, motive pentru care instanța a apreciat că „există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului și că acesta, prin participarea activă la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional”.

Judecătorul reține în motivare și că, în ultimul cuvânt, Gheorghe Popescu „arată că a înțeles, s-a supus și a respectat decizia instanței în urma căreia a fost condamnat, însă acum dorește să fie din nou alături de familia sa, dorește să se integreze în societate și să fie folositor societății prin tot ceea ce va face în continuare”.

Judecătoria Sectorului 4 a decis, pe 5 octombrie, că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiționat, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători, hotărârea nefiind definitivă.

Fostul internațional Gheorghe Popescu execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători. Alături de el au fost condamnați Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Nețoiu, și Jean Pădureanu.

Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiționat în 7 aprilie, iar Jean Pădureanu, fostul președinte al Gloriei Bistrița, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiționat în 18 iunie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?