Pe modelul Ungariei, 188 de parlamentari nemți vor garduri la granițele Germaniei. „Trebuie să oprim valul de refugiați”

Publicat: 20/10/2015, 10:27

Trebuie să oprim valul de refugiați. Nu considerăm că un gard de frontieră ar trebui să fie un tabu, a declarat, pentru Bild, Christian von Stetten, unul dintre rebelii din partidul lui Merkel.

Propunerea vine după ce șeful sindicatului polițiștilor germani a avansat aceeași idee recent.

„Dacă vrem să avem controale serioare la frontieră, trebuie să construim un gard de-a lungul graniței germane. Sunt în favoarea acestui lucru”, a declarat Rainer Wendt, pentru Welt am Sonntag. El a făcut apel la liderii germani să îndemne restul Uniunii Europene să adopte măsuri mai dure împotriva imigranților, adăugând că „cineva trebuie să tragă frâna de urgență acum, iar această persoana nu poate fi decât Angela Merkel”.

Informațiile vin în contextul în care cancelarul Germaniei a efectuat duminică o vizită în Turcia pentru a negocia cu Ankara o soluție pentru oprirea valului de refugiați.

Cancelarul german a anunțat oferire de asistență financiară și perspectiva unor progrese mai rapide în procesul de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană, în schimbul ajutorului Ankarei pentru stăvilirea afluxului de migranți spre Europa.

„Cred că am folosit criza prin care trecem, printr-o mișcare foarte dezordonată și necontrolată de refugiați, pentru a ajunge la o cooperare mai strânsă în multe probleme, atât între Uniunea Europeană și Turcia, cât și între Germania și Turcia”, a apus Merkel, într-o conferința de presă comună cu Ahmet Davutoglu.

Granițele Ungariei cu Croația și Serbia, închise

La finalul săptămânii trecute Ungaria a închis granița cu Croația și Serbia, în drumul lor spre vest refugiații alegând ruta prin Slovenia. Numărul lor mare a făcut ca această țară să mobilizeze armata pentru a face față situației, dar a și tensionat relațiile cu Croația.

Ministrul sloven de Interne a criticat dur Croația, pe care a acuzat-o luni că transportă grupuri mari de migranți la frontiera dintre cele două state, un lucru pe care îl denunță ca „absolut inacceptabil”. Vesna Gyorkos Znidar a declarat luni că autoritățile croate au început să trimită „foarte mulți imigranți, în afara cadrului convenit anterior”.

Ea a declarat că Slovenia poate face față unui număr maxim de 2.500 de oameni pe zi și că „nu poate accepta un număr nelimitat” de migranți.

Ungaria va menține închise granițele cu Serbia și Croația atât timp cât consideră că este necesar, a anunțat luni guvernul de la Budapesta. „Guvernul ungar este hotărât. Aceste măsuri vor rămâne în vigoare atât cât va fi nevoie”, a adeclarat purtătorul de cuvânt al executivului, Zoltan Kovacs. Închiderea celor două frontiere „funcționează, întrucât face imposibile trecerile ilegale”, a adăugat el.

UE va propune în 2016 un nou plan de repartizare a 200.000 de refugiați

Comisia Europeană va propune în martie un nou plan de repartizare în statele membre UE a 200.000 de refugiați, aduși direct din taberele situate în țări ca Turcia, Iordania și Liban, pentru a combate fluxul masiv de imigranți care vin în spațiul comunitar, relatează Financial Times în ediția online.

Oficialii europeni vor încerca să redacteze noul plan pe baza recomandărilor făcute de Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR), care a cerut UE să preia alți 200.000 de refugiați direct din țările care nu fac parte din blocul comunitar, precum Libanul și Turcia. Numărul final al refugiaților care ar urma să fie repartizați în UE nu a fost deocamdată hotărât, potrivit unor oficiali.

Preluarea unui număr mare de refugiați ar putea face parte dintr-un acord cu Turcia, pe care UE speră să o convingă să joace un rol mai important în combaterea fluxului de imigranți către Europa.

De altfel, la summitul de săptămâna trecută de la Bruxelles, liderii UE au convenit asupra unui plan care prevede ajutoare în valoare de până la trei miliarde de euro pentru Ankara, pentru a face față celor 2,5 milioane de refugiați, posibilitatea de a devansa liberalizarea regimului vizelor Schengen pentru cetățenii turci și deschiderea unor noi capitole în cadrul negocierilor de aderare a Turciei la UE.

„Trebuie să preluăm mai mulți refugiați din acele țări care duc deja cea mai mare responsabilitate și să le oferim căi sigure de a ajunge în Europa, iar în același timp să ne îmbunătățim gestionarea frontierelor și să oprim traficanții care exploatează oamenii și le pun viețile în pericol”, a declarat Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migrație.

Peste 600.000 de imigranți au intrat în UE de la începutul anului, potrivit UNHCR. Majoritatea au venit prin Turcia, înainte de a intra în UE prin Grecia.

Taberele din Liban și Turcia sunt supraaglomerate, refugiații reprezentând în prezent aproape o treime din populația Libanului. UNHCR a cerut în mod repetat UE să preia mai mulți refugiați direct din aceste tabere.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța